16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGorj: Tânăr de 22 de ani, reținut după ce ar fi sustras un autoturism cu care a încercat să fugă de polițiști

Gorj: Tânăr de 22 de ani, reținut după ce ar fi sustras un autoturism cu care a încercat să fugă de polițiști

Un tânăr de 22 de ani, din comuna Peștișani, Gorj, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de refuz ori sustragere de la prelevarea de mostre biologice și furt calificat în scop de folosință a fost reținut ieri de polițiști.

În noaptea de 15 spre 16 aprilie, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67D, ocazie cu care s-a procedat la efectuarea semnalului corespunzător pentru oprire, conducătorul auto nerespectând indicația polițiștilor, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit pe un drum comunal.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea de recoltare a mostrelor biologice de sânge, acesta a refuzat. În timpul verificărilor s-a stabilit faptul că tânărul, ar fi sustras autoturismul pe care îl conducea, din fața locuinței unui bărbat, unde fusese lăsat neasigurat și cu cheile în contact. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de refuz ori sustragere de la prelevarea de mostre biologice și furt în scop de folosință.

Citeşte şi: Șoferiță rănită într-un accident rutier la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS