13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProiect pentru reabilitarea Casei Tineretului din Târgu Jiu

Proiect pentru reabilitarea Casei Tineretului din Târgu Jiu

Se lucrează la proiectul pentru reabilitarea Casei Tineretului din Târgu Jiu. Clădirea se află în administrarea Consiliului Județean Gorj.

În maximum trei luni de zile proiectul tehnic va fi gata, după cum a precizat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. Astfel, la jumătatea acestui an se va putea trece la execuția lucrărilor. Acestea ar trebui să fie finalizate în 20 de luni, de către constructorul desemnat de Compania Națională de Investiții. A fost alocată suma de peste 18 milioane de lei care va acoperi serviciile de proiectare, asistența tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare și modernizare imobil situat în municipiul Târgu Jiu, strada Nicolae Titulescu, numărul 8, județul Gorj”.

Suma de aproape 18 milioane de lei este una estimată. Inițial se vorbea de un necesar de 26 de milioane de lei. La rândul său, Consiliul Județean Gorj, administratorul clădirii, s-a obligat să asigure cheltuielile cu privire la racordarea la utilități, respectiv energie electrică, alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale sau alt tip de combustibil utilizat etc.

Construită în urmă cu o jumătate de secol

Imobilul ce urmează să fie reabilitat și modernizat a avut ca destinație obiectiv Casa tehnicii pentru tineret, fiind realizat și dat în funcțiune în anii ʼ70, pe fondul unei dezvoltări economice și sociale continue a orașului Târgu Jiu. Clădirea se află amplasată în municipiul Târgu Jiu, strada Nicolae Titulescu. Are o suprafață construită la sol de 1.192 mp și o suprafață construită desfășurată de 5.095 mp, suprafața terenului fiind de 2.784 mp.

Imobilul nu mai este funcțional de câțiva ani și s-a degradat de la un an la altul. Proiectul de modernizare prevede reabilitarea completă a spațiilor și a instalațiilor, montarea unui lift panoramic și montarea de panouri fotovoltaice pentru producerea apei calde. „Scopul realizării obiectivului de investiții este de asigurare a unor condiții optime de organizare și desfășurare a activității de instruire în cadrul Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, precum și asigurarea unui spațiu adecvat pentru desfășurarea de activități culturale diverse: spectacole, concerte, expoziții etc.”, conform CJ Gorj.

Citește și: O nouă ediție a manifestării „Zestrea Domnițelor”, la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS