13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSărbătoare câmpenească duminică la Novaci de Lăsatul Secului

Sărbătoare câmpenească duminică la Novaci de Lăsatul Secului

Este sărbătoare la finalul acestei săptămâni la Novaci, în județul Gorj. Duminică, 17 martie, novăcenii sărbătoresc Lăsatul Secului și se pregătesc pentru cel mai lung și mai aspru post din acest an, Postul Paștelui.

Pentru că la Novaci încă se mai păstrează obiceiurile și tradițiile locului, anul acesta, la propunerea unor novăceni din zona Novaci – Străini, numiți și ungureni, Primăria Orașului Novaci a hotărât să organizeze prin Casa de Cultură Novaci, o petrecere a gospodarilor de Lăsatul Secului, în Plai, la ieșirea din Novaci spre Rânca, în apropiere de Parcul „Gheorghe Tătărescu”. Băcița Marioara, de la Stâna Ștefanu, și-a anunțat intenția de a sprijini această inițiativă. Coordonarea evenimentului apaține Elenei Basarabă, director al Casei de Cultură Novaci, pe care o pot contacta toți novăcenii dornici a se implica în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Petrecere a gospodarilor cu muzică lăutărească

La Petrecerea gospodarilor de Lăsare publicul va asculta, ca pe vremuri, muzică lăutărească autentică, de această dată în interpretarea renumitului Taraf „Vică Argint”, din Pârâul de Pripor, recent selectat în spectacolul său de solistul Grigore Leșe. Nu va lipsi cântecul la fluier gâjâit, specific folclorului păstoresc adus în fața novăcenilor de un rapsod popular din Ținutul Momârlanilor, mereu prezent la nedeile ciobanilor din Munții Lotrului, dar nici folclorul păstoresc, repezentat de solistul Marius Țugulescu. Vor fi și alte surprize muzicale, organizatorii încercând să dea viață unor momente, care treptat se pierd din viața satului românesc.

„Invităm la eveniment toți novăcenii, indiferent în ce zonă a orașului locuiesc. Sunt bineveniți iubitorii de tradiții din comunele vecine, din județul Gorj și din toată țara. Îi așteptăm la petrecere pe cabanierii din Rânca și pe turiștii care le calcă pragul în această zi”, a transmis Dumitru Leuștean, primar al orașului Novaci.

Autoritățile încearcă reînvierea unor obiceiuri și tradiții populare

Autoritățile încearcă reînvierea unor obiceiuri și tradiții populare. „La Novaci încercăm să păstrăm obiceiurile și tradițiile moștenite din străbuni, unul dintre ele fiind Lăsatul Secului. Acest obicei, se numără printre obiceiurile care aduc copiii novăcenilor acasă, dornici de a participa la viața comunității, prilej colectiv de veselie.

Se aprind focuri rituale

Cu această ocazie, în natură, sub cerul liber, în diverse locuri din localitate, de obicei mai înalte, se aprind focuri rituale, fiecare familie aducând lemne, paie sau coceni de porumb. Novăcenii ungureni numesc aceste focuri ”alimori” iar cei din zona Novaci – Români le spun ”bâldăuț”. În seara acestei zile comunitatea petrece. Lăutarii sunt nelipsiți și veselia reprezintă nota dominantă a petrecerii. De obicei oamenii din sat aduc la petrecere brânză, plăcinte, gogoși, fac mămăligă, fierb ouă și bineînțeles nu uită vinul de buturugă cu care se laudă, doar după ce beau un pahar. Se cântă, se chiuie, se joacă și se fac renumitele ”strigări peste sat”, despre exemplele rele din comunitate.

Nimeni nu are voie să se supere dacă la ceremonia obștii este pomenit în strigări, deoarece rolul acestora este de iertare și purificare. Fiecare strigare se termină cu versurile ”La toți ce ne-am strâns aici,/ Cele bune se –adune/ Cele rele să se spele/Cu apa de pe vâlcele! Săritul peste jăratic, simbol al purificării, este, de obicei atracția serii. Participanții se pregătesc să intre în post cu inima curată, căci este Duminca Iertării.

Bunii creștini își cer iertare de la semenii pe care i-au supărat, exprimându-și astfel dorința de a dobândi iertarea Domnului, o temă importantă a Postului Mare”, spune Elena Basarabă, organizatoarea evenimentului.

Citeşte şi: Dan Ilie Morega, pus sub control judiciar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS