16.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoi dintre candidații pentru posturile de șefi în CEO au semnat contractul cu firma care i-a recrutat

Doi dintre candidații pentru posturile de șefi în CEO au semnat contractul cu firma care i-a recrutat

Unul dintre participanții la selecția pentru posturile de membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia(CEO) susține că doi dintre candidații care au ajuns pe lista scurtă au semnat contractul cu firma de recrutare.

Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, susține că din acest motiv s-ar fi produs un conflict de interese. Cei doi vizați sunt: Dan Plaveti, președintele Directoratului CEO și Cosmin Trufelea, membru al Directoratului CEO.

Cei doi au semnat în luna octombrie a anului trecut contractul cu firma de recrutare ARC, angajată de companie să îi selecteze pe cei cinci membri ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia, în baza OUG 109, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Ulterior, cei doi, care în prezent sunt interimari, au decis să candideze pentru un post în Directorat și au ajuns pe lista scurtă alături de Ion Bălășoiu. Restul de 30 de candidați nu au primit punctajul necesar pentru a intra pe lista scurtă.

A depus o plângere penală

Daniel Burlan, fostul președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a declarat că a depus o plângere penală la procurori. Aceasta vizează infracțiunea de abuz în serviciu.

„Este o selecție care nu a respectat procedurile. În primul rând doi dintre cei selectați au semnat contractul cu firma care ulterior i-a recrutat. În acel moment s-a produs conflictul de interese, potrivit legii. Prima care ar fi trebuit să sesizeze acest lucru este firma de recrutare la analiza dosarelor. Ar fi trebuit să îi respingă pe cei care au semnat contractul. S-a mers mai departe și s-a produs conflictul de interese prin participarea la interviu și prin recrutarea celor doi. Am depus pe lângă sesizarea penală și o contestație a selecției la Ministerul Energiei și una la Consiliul de Supraveghere.

Consiliul de Supraveghere trebuie să stopeze selecția până la soluționarea contestațiilor. În jur de 80% dintre candidații respinși au contestat selecția. Sunt și directori din CEO, foști membri ai Consiliului de Supraveghere din Complexul Energetic Oltenia. Oameni cu experiență, care măcar ar fi prins lista scurtă. Nu li s-a comunicat punctajul defalcat. Eu nici măcar nu am mai susținut interviul pentru că au spus că am fost înlocuit din funcția de președinte al Directoratului pentru că nu am atins indicatorii de performanță. Ori în anul anterior schimbării din funcție CEO a încheiat pe profit”, a precizat Daniel Burlan.

Acesta a fost înlocuit din postul de președinte al Directoratului CEO în urmă cu un an de zile, însă în urma tragediei de la Cariera Minieră Jilț Sud, unde au murit trei mineri.

Citește și: 12 milioane de euro pentru reabilitarea clădirii Muzeului Județean Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS