23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCauza accidentului cu victime de la Cariera Minieră Roșia și măsurile luate de CEO

Cauza accidentului cu victime de la Cariera Minieră Roșia și măsurile luate de CEO

Administrația Complexului Energetic Oltenia pune producerea accidentului cu victime de la Cariera Minieră Roșia pe seama condițiilor meteo, respectiv ceața densă. Un vehicul cu 6 mineri a întrat ieri într-o bandă transportoare. Patru persoane au fost transportate la spital în urma evenimentului rutier.

„În data de 19.01.2024, în jurul orei 06:30, mijlocul de transport GJ-62-EWX, mașină omologată pentru transport 8+1 persoane efectua transportul salariaților Sectorului Roșia la abzeterul A04.
Deplasarea s-a efectuat prin localitatea Fărcășești pe un drum asfaltat. La terminarea drumului asfaltat și intrarea pe drumul tehnologic balastat și compactat, din interiorul Carierei Roșia, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile (ceață densă), la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers, la dreapta, autoutilitara a acroșat cu cabina transportorul T202.

În urma coliziunii a rezultat rănirea conducătorului auto, angajat al firmei care executa serviciul de transport, iar trei salariați ai Complexului Energetic Oltenia S.A. au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate. În urma investigațiilor nu a fost necesară spitalizarea acestora, salariații reluându-și activitatea”, conform CEO.

În același timp, Constantin Trufelea, membru al Directoratului CEO, a anunțat că toți șoferii vor fi reinstruiți cu privire la circulația pe drumurile din carierele miniere, unde, în multe zone, sunt restricții de 5 kilometri la oră. În incinta subunităților miniere se circulă pe drumuri balastate și nu asfaltate.

Citește și: Gorj: Lucrări neautorizate efectuate în zona unui drum național

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS