22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAnchetă la Spitalul Județean, după ce o gravidă a fost operată de hernie

Anchetă la Spitalul Județean, după ce o gravidă a fost operată de hernie

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a început o anchetă internă, după ce o tânără gravidă a fost operată de hernie.

Femeia, de 35 de ani, din Tismana, acuza dureri de spate și s-a prezentat la unitatea medicală din Târgu Jiu. Unul dintre medicii care a preluat-o pe femeie nu și-a dat seama că aceasta este gravidă. Acesta a decis că este vorba despre o hernie. Ulterior, s-a descoperit sarcina și s-a efectuat o cezariană.

Pacienta este internată în prezent la Secția ATI, iar nou-născutul la Secția Neonatologie, starea de sănătate a celor doi fiind bună. Conducerea unității medicale le-a cerut explicații medicilor implicați în acest caz și a declanșat o anchetă internă.

Ce spune Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu

„Pacienta, în vârstă de 35 de ani, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe în data de 19.08.2023, cu dureri abdominale și prezența unei eventrații abdominale post operatorie supraombilicală strangulată, care a fost parțial redusă în urma manevrelor de taxis (manevre de presiune cu ajutorul mainii, efectuate in scopul reducerii unei hernii strangulate) efectuate de medic.

Medicul chirug de gardă a decis internarea pacientei pentru supraveghere, căci exista riscul ca eventrația să se restranguleze. Ceea ce s-a și întâmplat. Menționăm faptul că, în timpul anamnezei, pacienta a afirmat că nu este însărcinată, că a avut menstruație și se află sub tratament cu anticoncepționale. De asemenea, aceasta a declarat pe proprie răspundere că nu este însărcinată și la Laboratorul de Imagistică Medicală, înainte să i se facă raze pulmonare.

În data de 22 august 2023, în timpul vizitei medicale, medicul chirug a constatat că pacienta are nevoie de intervenție chirurgicală (eventrație strangulată) și au fost demarate pregătirile pentru operație.
Intraoperator, s-a constatat prezența eventrației strangulate cu intestin afectat, cu epiplon în sac de eventrație, dar și un uter mărit ca volum ca urmare a unei sarcini. În acel moment, medicul chirurg a solicitat prezența în sala de operație a colegilor de la Secțiile Obstetrică Ginecologie și Neonatologie.

Pacienta se află internată în Terapie Intensivă

După intervenția medicilor obstreticieni, s-a continuat intervenția chirurgicală și pentru rezolvarea eventrației. În prezent, pacienta se află internată în Terapie Intensivă, pentru recuperarea postoperatorie, iar nou-născutul este la Neonatologie. Mama este conștientă, cooperantă, stare de sănătate fiind stabilă. Și starea de sănătate a copilului este stabilă.
Potrivit medicului chirurg, având în vedere diagnosticul stabilit și abdomenul cicatricial și multioperat, dar și peritonita generalizată din antecedentele medicale, efectuarea unei ecografii nu ar fi furnizat informații suplimentare relevante pentru diagnosticul de eventrație abdominală.
Statistic vorbind, în una din 2.500 de sarcini, femeia nu este conștientă de prezența fătului și află că este însărcinată când se declanșează travaliul.
Va fi demarată o anchetă internă privind respectarea protocoalelor și procedurilor medicale în acest caz.
De asemenea, au fost sesizate DSP Gorj, Colegiul Medicilor Gorj și ANMCS“, conform unui comunicat al Spitaluli Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Citeşte şi: Falsul chirurg estetician Matteo Politi, arestat în Veneția

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS