25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProiect pentru restaurarea operelor lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu

Proiect pentru restaurarea operelor lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu

Institutul Național al Patrimoniului a planificat lucrări de restaurare a operelor realizate de sculptorul Constantin Brâncuși la Târgu Jiu. Acestea sunt Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana Fără Sfârșit. Toate fac parte din Ansamblul monumental „Calea Eroilor” din municipiu.

Institutul Național al Patrimoniului a alocat fonduri pentru achiziția serviciilor de elaborare a proiectului de conservare – restaurare a componentelor artistice ale Ansamblului monumental „Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuși. Bugetul pentru întocmirea proiectului este de 358.000 de lei, iar licitația va avea loc la jumătatea lunii viitoare. De precizat că Ansamblul monumental „Calea Eroilor” este amplasat în intravilanul municipiului Târgu Jiu. Operele se află amplasate în cele două mari parcuri din oraș. Elementele Ansamblului monumental, dedicat eroilor gorjeni căzuți în Primul Război Mondial, sunt amplasate în Grădina Publică a orașului, fiind dispuse de-a lungul unei axe orientate vest-est, perpendiculară, la vest, pe albia râului Jiu și urmărește un traseu ascendent spre est.
Pe traseul de 1.500 de metri al axei, distanțele dintre elementele trilogiei sunt: Masa Tăcerii – Poarta Sărutului de 160 m, Poarta Sărutului – Coloana Fără Sfârșit de 1340 de metri. Median, se interpune Biserica „Sfinții Apostoli”.

Opere din metal și travertin

Din punct de vedere al tipologiei materialelor de realizare, sunt identificate două categorii:

  • „A.Componenta de metal a ansamblului: Coloana Fără Sfârșit. Parcul în care este amplasată Coloanei Fără Sfârşit se află pe un promontoriu al terasei diluviale superioare a Jiului. Inițial, acest loc a fost un fost teren viran folosit ca târg de vite numit de Brâncuși „Târgul fânului”. Se află în apropierea amplului ansamblu al fostelor Cazărmi ale Regimentului 7 de Artilerie Grea și ale Regimentului 18 de Infanterie „Tudor Vladimirescu”, și în proximitatea vechii Școli Comerciale, de pe str. Tudor Vladimirescu.
  • B. Componentele litice ale Ansamblului: Masa Tăcerii, 30 de scaune, Două bănci de piatră și Poarta Sărutului Ansamblul litic al memorialului – capodoperă a sculptorului Constantin Brâncuși. Este formată din Poarta sărutului, cele două bănci ce flanchează poarta, cele 30 de scaune, grupate câte trei, de o parte și alta a Aleii scaunelor și Masa tăcerii cu cele douăsprezece scaune, este amplasat în Grădina publică din Târgu Jiu (denumit în prezent Parcul Central).

Parcul a fost înfiinţat în anul 1856 înlocuind spaţiul unui zăvoi secular de pe malul stâng al Jiului, în partea de vest a oraşului, pe o întindere de circa 10 hectare, cunoscut sub denumirea de „Belvedere-Stirbei”. Imobilul este înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 – Județul Gorj”, potrivit Institutului Național al Patrimoniului.

Ce va cuprinde restaurarea

Proiectul de conservare – restaurare a componentelor artistice a Ansamblului Brâncuși va fi elaborat pentru specialitățile metal și piatră. Conform INP, va conține următoarele elemente:

  • releveu de degradări, cu marcarea tipurilor de degradări,
  • a materialelor sau a tehnicilor de execuție.

Se va avea în vedere utilizarea mijloacelor tehnologice de mare precizie cu identificarea condițiilor de conservare a componentelor artistice, determinarea umidității suprafețelor cu identificarea suprafețelor ce prezintă umiditatea în exces și măsurilor de intervenție. Vor fi emise buletine de analize biologice/mineralogice/petrografice/fizico-chimice pentru identificarea materialelor și a produșilor de coroziune, realizate de specialiști/ experți atestați sau de laboratoare atestate ale Ministerului Culturii pentru identificarea compoziției componentelor artistice, precum și a efectului proceselor de degradare asupra acestora.

De asemenea, expertiza biologică va urmări identificarea stării actuale de conservare și va cerceta cauzele și evoluția degradărilor determinate de factorii biologici.

Citește și: O fetiță de 2 ani are nevoie de ajutor pentru a rămâne în viață

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS