17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTribunalul Gorj a oprit judecarea tuturor cauzelor, cu excepția urgențelor

Tribunalul Gorj a oprit judecarea tuturor cauzelor, cu excepția urgențelor

Tribunalul Gorj a decis să amâne de marți pe perioadă nedeterminată judecarea tuturor cauzelor aflate pe rol. Motivul este legat de intenția de a modifica legislația în domeniul pensionării magistraților.

„Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Gorj, întrunită, astăzi, la convocarea Preşedintelui Tribunalului Gorj, în prezenţa a 35 judecători din totalul de 40:

  • a hotărât, în unanimitate, că iminenta modificare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu pentru judecători este de natură a încălca independenţa şi a afecta statutul constituțional al judecătorilor;
  • a hotărât, în unanimitate, adoptarea unei forme de protest faţă de parcursul procesului legislativ, constând în amânarea tuturor cauzelor pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 20 iunie 2023, cu excepția următoarelor cauze:
    a) în materie civilă: ordonanță președințială, ordin de protecție, suspendare provizorie executare silită, suspendare executare silită, măsuri asigurătorii, cererile prevăzute de legea nr. 273/2002, cererile prevăzute de legea nr. 272/2004, cererile prevăzute de legea nr. 136/2020, cererile prevăzute de legea nr. 140/2022, cererile privind deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului, constatare nelegalitate grevă; încetare grevă; suspendare grevă; contestație privind tergiversarea procesului, încuviințare executare silită, exequator, cereri reexaminare taxă timbru, cereri de ajutor public judiciar, cereri de revizuire şi contestaţii în anulare, cereri de îndreptare eroare materială, completare şi lămurire dispozitiv, cereri de abţinere şi recuzare doar cu privire la aceste materii;
    b) în materie penală: Cauze având ca obiect măsuri preventive și măsuri asigurătorii, cauze de competența JDL și cauze cu deținuți.
  • a hotărât, în unanimitate, transmiterea către opinia publică a unui comunicat cu privire la forma de protest adoptată”, potrivit Tribunalului Gorj.

Citește și: Zeci de taximetriști protestează la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS