14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjElevul gorjean David Sbora, olimpicul-fenomen. IQ 135

Elevul gorjean David Sbora, olimpicul-fenomen. IQ 135

Un elev din județul Gorj este considerat olimpicul-fenomen, având în vedere numărul mare concursuri naționale la care participă și vârsta.

David Sbora este elev în clasa a VII-a, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, din Târgu Jiu și are 13 ani. Anul acesta s-a calificat la cinci olimpiade naționale. Este vorba de: matematică, informatică, geografie, franceză și chimie. David a obținut medalia de bronz la Olimpiada Națională de Informatică de la Târgu-Mureș. La această competiție de anvergură naţională au fost prezenți 260 de elevi de gimnaziu, din care: 66 de elevi de clasa a V-a, 107 elevi de clasa a VI-a, 40 de elevi de clasa a VII-a şi 47 de elevi de clasa a VIII-a. De asemenea, a reușit să obțină medalia de aur la Olimpiada Națională de Geografie și se pregătește pentru a participa la Olimpiada Națională de Chimie, care va avea loc la începutul lunii viitoare.

Are două aplicații IT

Tot recent David a câștigat locul al treilea la un concurs județean de șah și a obținut o bursă de merit din partea Asociației Rotary. S-a aflat în rândul olimpicilor premiați de Primăria Târgu Jiu. Din banii obținuți vrea să își cumpere un computer performant pentru că este pasionat de IT, dar și de numerele prime. A dezvoltat o aplicație care generează numere prime și una care stabilește exact ziua săptămânii indiferent de an și de dată. În aplicație a fost inclusă și modificarea calendarului.

„A fost mai mult o joacă. Am realizat această aplicație care stabilește imediat ziua săptămânii, indiferent de an și lună. De exemplu 15 ianuarie 1925. Aflăm în aplicație când a fost. Mai am o aplicație care generează numere prime. Îmi place IT-ul și să fac programare. Asta vreau să fac și la liceu și la facultate”, a declarat David Sbora, din Târgu Jiu. Părinții și profesorii lui David spun că elevul are o capacitate uriașă de memorare și asimilează foarte repede informațiile pe care le accesează.

Peste 100 de premii și medalii

Doru Sbora, tatăl lui David, a declarat că deja a fost depășit de fiul său la toate capitolele. Băiatul îl învinge la șah și îl depășește și la matematică, materie care i-a plăcut în tinerețe. Tatăl spune că fiul său își alege singur concursurile la care merge și parcurge foarte repede materia pentru olimpiade.

„Anul acesta s-a calificat și la Olimpiada Națională de Franceză, însă a ales să meargă la matematică. Cântă la pian și la vioară, are și voce. Am mers la o clinică din București la o evaluare și i s-a stabilit pe categoria sa un IQ de 135 de puncte. Este pasionat de IT, numere prime, muzică – i-am cumpărat o pianină, matematică. Îi place și franceza. De Ziua Franței, anul trecut, a cântat la pianină și voce imnul Franței. Doamna profesoară a plâns. Când a fost mic l-am avut trei ani la cursuri de actorie și asta l-a ajutat foarte mult să își învingă emoțiile și acolo s-a descoperit că avea o capacitate mare de memorare și un sistem propriu de a asimila informațiile. Nu punem presiune pe el. Face doar ce îi place. Are peste o sută de diplome și medalii de când merge la concursuri și olimpiade”, a povestit Doru Sbora, tatăl elevului. David Sbora a declarat că și-ar dori să studieze în afara țării.

Citește și: Festivalul de muzică lăutărească „Geagu Cătăroiu”, la Tismana

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS