16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjConcurs cu probă de alergare pentru un post de șef la Ambulanța Gorj

Concurs cu probă de alergare pentru un post de șef la Ambulanța Gorj

Joi este ultima zi în care mai pot fi depuse dosarele pentru postul de șef scos la concurs la nivelul Serviciului de Ambulanță Județean(SAJ) Gorj.

Este vorba de un concurs organizat pentru stabilirea șefului de la Serviciul Achiziții Publice, Administrativ, Aprovizionare din cadrul SAJ Gorj. Postul este vacant și poate fi ocupat numai prin concurs. Nu este pentru prima dată când se încearcă acest lucru. Până în data de 6 ianuarie pot fi depuse dosarele de către persoanele interesate și care îndeplinesc toate condițiile pentru a putea ocupa funcția. În data de 10 ianuarie este programată selecția dosarelor și va fi publicată lista cu cei admiși să participe la concurs. În 16 ianuarie va avea loc proba scrisă a concursului pentru postul de șef serviciu, iar pe 19 ianuarie este programat interviul.

Ar fi trebuit să alerge prin curte pentru a promova examenul

Candidații trebuie să fie licențiați în domeniul economic, juridic sau tehnic; să aibe o vechime de 2 ani în specialitate și să fi obținut de două ori calificativul „Foarte bine!” în ultimii 3 ani. Este obligatoriu și un curs de achiziții publice. În anunțul de concurs a fost trecută dintr-o eroare participarea la o probă de rezistență fizică a candidaților pentru postul de șef de serviciu la SAJ Gorj.

S-a revenit cu o erată la anunțul inițial și proba de rezistență fizică a fost înlocuită cu o testare a abilităților și cunoștințelor candidaților. Prin urmare, aceștia nu vor trebui să mai susțină și o probă de testare a calităților fizice. Serviciul de Ambulanță Județean Gorj va angaja în acest an și medici pentru stația centrală și substații. După cum se cunoaște, unitatea se confruntă cu un deficit de medici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS