5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTinerii din Târgu Jiu, consiliați să devină voluntari

Tinerii din Târgu Jiu, consiliați să devină voluntari

Activitatea de voluntariat este promovată în rândul tinerilor din Târgu Jiu. Asociația pentru Democrație Educație Respect derulează până în luna decembrie proiectul „Voluntar în Târgu Jiu”.

Scopul proiectului îl constituie promovarea voluntariatului în municipiul Târgu Jiu în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 14–35 ani prin metode non-formale. Principalele obiective urmărite prin implementarea proiectului sunt:

  • creșterea gradului de conștientizare a tinerilor cu privire la valoarea voluntariatului pentru comunitatea locală;
  • creşterea calităţii experienţei de voluntariat şi asigurarea caracterului inclusiv al voluntariatului, pe fondul schimbărilor demografice şi al orientărilor valorice ale populaţiei;
  • creşterea gradului de promovare a voluntariatului în rândul comunității locale.

Peste 200 de beneficiari

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt minim 200 tineri (14 – 35 ani) din Municipiul Târgu Jiu. Până în luna decembrie sunt programate următoarele activități destinate grupului țintă:

  • Seminar interactiv „Voluntar în Târgu Jiu”; Training „Coordonator de voluntari”;
  • Eveniment stradal Ziua Internatională a Voluntariatului.

Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiul Târgu Jiu și al Consiliului Local Târgu Jiu. „Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția UAT Municipiul Târgu Jiu și nu implică nicio responsabilitate din partea acesteia. Alte informaţii relevante sunt disponibile pe pagina Facebook a Asociației pentru Democratie Educatie Respect în secțiunea Evenimente: https://www.facebook.com/ADERTarguJiu”, conform unui comunicat al Asociației pentru Democrație Educație Respect din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS