14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFabrică de 30 de milioane de euro la Târgu Cărbunești

Fabrică de 30 de milioane de euro la Târgu Cărbunești

O fabrică în valoare de 30 de milioane de euro va fi construită la Târgu Cărbunești, în județul Gorj. Dănuț Birău, primarul din Târgu Cărbunești, a declarat că este vorba de o investiție a companiei Soceram, producător de materiale de construcții.

Investiția se va întinde pe o suprafață de 10 hectare, în zona Cojani. Terenul a fost achiziționat de către compania amintită încă din anul 2008. Din cauza unor probleme birocratice lucrurile au trenat, iar la un moment dat Soceram a decis să stopeze orice inițiativă pentru construirea fabricii de la Târgu-Cărbunești. În anul 2020 discuțiile cu autoritățile locale și județene au fost reluate și au fost rezolvate toate problemele legate de documentații și avize. Astfel, s-a ajuns în momentul în care se va putea deschide șantierul de la Cojani pentru construirea fabricii de materiale de construcție.

150 de locuri de muncă

Dănuț Birău, primarul din Târgu-Cărbunești, a declarat că la Cojani se vor produce BCA-uri folosite la scară largă în construcții. Vor fi produși 1.500 de metri cubi de BCA pe zi și 500.000 de metri cubi pe an.

„S-a început în 2008 și se concretizează în 2022. Ultimii doi ani au fost foarte grei. Pe 2 noiembrie va fi tăiată panglica la șantierul de la Cojani. Au fost probleme și cu echipamentele. Ar fi trebuit să le aducă din Germania, dar s-au reorientat către Polonia. De vină a fost și pandemia. Dar tot pandemia i-a convins să se dezvolte, nu să își restrângă activitatea. Beneficiază și de un ajutor de stat cu anumite condiții. La Cărbunești vor fi 130 – 150 de locuri de muncă. Sper să vină și alte firme. Soceram va produce și agent termic și ar putea să investească cineva în sere și solarii în zonă. Mai avem 41 de hectare de teren în apropiere. Va trece și Drumul Expres prin Cărbunești. Sper să facem o clasă de învățământ dual pentru viitoarea fabrică. Va începe să producă peste 2 ani. Vor duce viitorii muncitori la cursuri. Sunt interesați să fie localnici”, a declarat primarul din Cărbunești.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS