19.8 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFestivalul „Folk printre Nori”, la Rânca

Festivalul „Folk printre Nori”, la Rânca

Ultima decadă a lunii iulie este plină de evenimente la Rânca, în județul Gorj. Pe lângă Festivalul Rockfest Transalpina va avea loc și un regal de folk.

Astfel, pensiunea Cetina, în parteneriat cu pensiunea Eden, organizează cea de-a treia ediție a Festivalului Folk Printre No(r)i, în perioada 29-30 iulie 2022, la Rânca, Novaci, județul Gorj. Pe scena amenajată în aer liber vor urca artiști cunoscut din folk-ul autohton. Este vorba de Mircea Baniciu, Adrian Beznă, Emeric Imre, Cătălin Stepa, Mircea Vanca și Nicu Zotta. Concertele au loc vineri și sâmbătă între orele 16.00 și 19.30. Începând cu orele 22.00, în ambele zile, publicul este așteptat la petreceri cu foc de tabară și cu alți invitați surpriză. Co-organizator este Adrian Beznă | https://bezna.eu/.

Iris la „Rockfest Transalpina”

Totodată, un număr de 9 trupe cunoscute vor fi prezente la Festivalul „Rockfest Transalpina” care va avea loc la Rânca, în județul Gorj. După perioada pandemiei de coronavirus când a fost suspendată organizarea festivalului, de data aceasta sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca festivalul de muzică rock organizat la cea mai mare înălțime din țară să fie posibil. Trupe cunoscute ale rock-ului autohton se vor afla la Rânca pe 29 și 30 iulie, la cota 1.650 de metri, acolo unde va fi amplasată o scenă și va fi amenajat locul pentru spectatori. La Rânca și pe Transalpina sunt așteptați mii de iubitori ai muzicii rock. Ca și în ultimii ani, va avea loc o paradă a motocicliștilor, iar plimbările pe Transalpina vor fi de nelipsit pe timpul zilei, pentru ca serile și nopțile să fie dedicate concertelor susținute de trupele invitate în festival. Nu vor lipsi și zonele cu terase.

Paradă pe Transalpina

Potrivit organizatorilor, anul acesta vor fi 9 trupe rock care vor cânta la Rockfest Transalpina. Între acestea sunt: Iris, Kempes, Altar, Spitalul de Urgență, Timpuri Noi, Implant pentru Refuz sau The Mono Jacks. Festivalul este organizat de: Consiliul Județean Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși”, Asociația „Acasă la Brâncuși”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Serviciul Public Salvamont, Primăriile din Novaci și Baia de Fier, Prefectura Gorj, Obștea Bercești, Obștea Cerbul și alții. Festivalul a atras an de an mii de iubitori ai muzicii rock. Încă mai este timp ca turiștii să facă rezervări la pensiunile, cabanele și hotelurile din Rânca, astfel încât să poată să participe la festivalul de muzică rock organizat la cea mai mare înălțime din țară. Sunt așteptați și foarte mulți motocicliști care să vină pe Transalpina și să poposească și la „Rockfest”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS