13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de noi angajați ai CEO, depistați bolnavi

Zeci de noi angajați ai CEO, depistați bolnavi

Zeci de noi angajați ai Complexului Energetic Oltenia(CEO) au fost depistați că erau bolnavi, înainte să semneze contractul de muncă.

Compania și-a propus să încadreze în câmpul muncii 600 de persoane pe posturi de sudor, lăcătuș mecanic și electrician. Viitorii salariați au fost obligați să efectueze o vizită medicală la centrele Medservmin prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia. Au fost deschise două centre medicale la Motru și la Rovinari. Zeci de persoane au primit aviz provizoriu, pe numai trei luni, pentru a putea să fie încadrate în câmpul muncii.

Au fost și câteva cazuri în care persoanele nu s-au mai prezentat la controlul medical, știind probabil că sunt bolnave și nu vor primi avizul obligatoriu. Ion Rușeț, consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia, a declarat că cei care au primit viza medicală provizorie sunt obligați să revină peste 3 luni la control. Cei 600 de muncitori vor lucra în minerit doar până la finalul anului. Compania a fost nevoită să crească producția de cărbune pentru a produce mai multă energie în acest an.

Mii de angajați vor să se pensioneze

În această perioadă aglomerație la Serviciile de Resurse Umane din Complexul Energetic Oltenia pentru eliberarea adeverințelor necesare la dosarul de pensionare. Potrivit lui Ion Rușeț, consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia, sunt zeci de inspectori de resurse umane angrenați în activitatea de eliberare a adeverințelor care sunt necesare la casele de pensii pentru calcularea sau recalcularea pensiei.

Ion Rușeț a menționat că personalul care este angrenat în activități în domeniul resurselor umane a beneficiat de instruiri și că încearcă să soluționeze într-un timp cât mai scurt solicitările angajaților. Este nevoie să fie verificate cu atenție arhivele subunităților miniere și ale termocentralelor pentru a putea fi extrase datele necesare la dosarul de pensionare. Problema este că este vorba de o perioadă din urmă cu peste 3 decenii în multe cazuri.

2.000 de pensionări

Astfel, activitatea este mult îngreunată pentru a identifica exact informațiile de care are nevoie angajatul care îndeplinește vârsta de pensionare. Adeverințele sunt eliberate în baza Legii 74 din 2022 care acordă condiții speciale de muncă pentru cei care au lucrat în sectorul minier și energetic până în 2001 și au beneficiat de grupa 1 și 2 de muncă.

Astfel, vor mai fi câștigate câteva luni sau ani în plus la vechime și pensia ar putea fi mult mai mare. O altă cauză a aglomerației de la Birourile de Resurse Umane este și faptul că sunt multe cereri depuse și de către actualii pensionari. Și aceștia vor beneficia de pe urma Legii 74 și, în baza adeverințelor eliberate de Complexul Energetic Oltenia le va fi recalculată pensia și în mod cert vor avea un plus la aceasta.

Se estimează că aproximativ 1.700 – 2.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia îndeplinesc în momentul de față condițiile de pensionare în baza Legii 74 din 2022 și vor alege să se pensioneze și să nu mai rămână în compania energetică. Mulți suferă de diferite boli și vor să se retragă din sistem.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS