11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjȘefii ISJ așteaptă avizul de la Ministerul Educației pentru comasarea a 5 licee

Șefii ISJ așteaptă avizul de la Ministerul Educației pentru comasarea a 5 licee

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj nu renunță la proiectul de comasare a cinci licee din municipiul Târgu Jiu.

Este vorba în principal de cinci licee tehnologice. Acestea sunt:

  • Liceul Auto,
  • Colegiul tehnic „Ion Mincu”,
  • Colegiul tehnic „Henri Coandă”,
  • Liceul Energetic,
  • Liceul numărul 2.

Prin comasare vor rămâne numai două licee tehnologice care vor funcționa. Va fi redus numărul de contabili și secretare și se vor face economii la utilități. Proiectul este în curs de avizare la ministerul de resort. Dacă va fi aprobat, noile structuri vor fi valabile din anul școlar 2022 – 2023. La nivel local există însă o opoziție cu privire la proiectul de comasare a liceelor. Rămâne de văzut care va fi decizia PSD, după revenirea la Guvernare, dacă va fi depusă o cerere de renunțare la proiect. Ministerul Educației va fi condus însă în continuare de PNL.

Opoziție publică

După cum a precizat Dana Constantinescu, șefa Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a fost depășit cu mult numărul de salariați din categoria nedidactic și auxiliar. Cei care sunt în plus își vor putea găsi locuri de muncă în alte unități de învățământ de pe raza județului. Adică se vor transforma în navetiști. Pentru această situație sunt vinovați cei care i-au angajat peste normativ.

Ei știu că sunt în plus și din acest motiv la final de an rămân fără fonduri pentru că finanțarea este pe cap de elev. Atunci ne solicită nouă fonduri și luăm bani de la unitățile școlare care au fonduri mai multe. În loc să folosească banii pentru investiți, achiziții sau proiecte îi luăm noi și îi dăm unde se rămâne la final de an fără banii de salarii. Nu se mai poate continua în felul acesta și ei se cam așteptau să apară această comasare. Cele cinci licee se vor comasa și vor rămâne două. Este vorba de Liceul tehnologic 1 și Liceul tehnologic 2. Va fi și o separare a școlii profesionale de liceu. Se vor dezvolta separat. Nu vom renunța la acest proiect.”, a declarat Dana Constantinescu, inspectorul școlar general din județul Gorj.

Nu sunt de acord

Social-democrații gorjeni nu sunt însă de acord cu propunerea conducerii ISJ Gorj, reprezentată de liberala Dana Constantinescu. Aceștia spun că trebuie să se renunțe la proiectul de comasare. „Inspectoratul Școlar Județean Gorj a transmis către Ministerul Educației o solicitare prin care cere aprobare pentru comasarea mai multor licee tehnologice de la nivelul județului Gorj, cele mai multe fiind din Municipiul Târgu Jiu.

Solicitarea a fost făcută fără avizul consultativ al Consiliului Local și al Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS), așa cum prevede legea. Proiectul privind comasările a fost trimis spre analiză direct Ministerului Educației fără a se face o analiză asupra posturilor care dispar, atât cele didactice, cât și cele nedidactice.

De asemenea, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj nu a respectat procedura după care se realizează procesul de comasare, proces care implică o perioadă îndelungată de timp, astfel încât cadrele didactice și personalul administrativ să fie informat și, totodată, să se ia măsurile necesare pentru ca aceștia să ocupe posturi libere prin transfer în momentul în care sunt vacantate. Conducerea PSD solicită public atât conducerii Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cât și Ministerului Educației să revină asupra acestui proiect și să parcurgă pașii legali, astfel încât procesul de comasare să fie cât mai transparent și corect.”, conform unui comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS