10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn director din CEO vrea gaze din Marea Neagră pentru grupurile energetice noi

Un director din CEO vrea gaze din Marea Neagră pentru grupurile energetice noi

Un șef din Complexul Energetic Oltenia are planuri mari cu grupurile pe gaze naturale.

Lăcrămioara Diaconu-Pințea, membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, susține că gazele din Marea Neagră ar putea fi folosite pentru a alimenta grupurile pe gaze naturale care vor fi construite la Complexul Energetic Oltenia.

Se propune construirea de către CEO a două grupuri pe gaze naturale la Sucursala Electrocentrale de la Turceni și la Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița. Cele două obiective vor trebui să fie gata până în anul 2026, cu toate că nu au fost înființate încă firmele mixte care se vor ocupa de proiectele respective. În opinia Lăcrămioarei Diaconu-Pințea, Guvernul ar trebui să deruleze în paralel investiții pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Misiune aproape imposbilă

Astfel, atât grupurile pe gaze naturale ale Complexului Energetic Oltenia, cât și investița din Marea Neagră să fie finalizate în același timp. Prin urmare, va exista și combustibilul pentru cele două termocentrale ale Complexului Energetic Oltenia care vor funcționa numai cu grupuri pe gaze naturale.

La Termocentrala de la Turceni mai e prevăzută păstrarea unui grup energetic pe lignit, însă în rezervă. Este însă de amintit că în România nu a fost construit decât un singur grup pe gaze naturale în ultimii 30 de ani. Este vorba de investiția companiei Petrom, cu grupul de la Brazi. Mai este în construcție un grup pe gaze pentru compania Romgaz. Sunt însă probleme legat de continuarea lucrărilor și s-a propus rezlierea contractului. În privința exploatării gazelor din Marea Neagră nu s-a mai anunțat nimic.

Angajații CEO protestează  

În timp ce administrația visează investiții noi la CEO, angajații revin în stradă cu proteste la Târgu Jiu, Motru și Craiova. Cele patru federații reprezentative din Complexul Energetic Oltenia vor organiza proteste și joi, de la ora 16,00, timp de două ore.

La Motru protestul va începe la ora 17,00. Minerii și energeticienii sunt nemulțumiți de faptul că Legea 197 care introduce condiții speciale de muncă la companiile energetice și miniere nu se aplică. Actul normativ scade vârsta de pensionare la 52 de ani. Mai sunt introduse o condiție de vechime în domeniu, de 25 de ani, și un stagiu de cotizare de 30 de ani. Legea nu este însă luată în calcul de casele de pensii pentru că nu se aplică retroactiv. Protestatarii cer modifcarea actului normativ pentru a putea fi aplicat așa cum își doresc lucrătorii care au muncit zeci de ani în condiții foarte grele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS