10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjȘef CEO: Nu ne așteptăm să vină un răspuns rapid de la Comisia Europeană pentru Planul de restructurare

Șef CEO: Nu ne așteptăm să vină un răspuns rapid de la Comisia Europeană pentru Planul de restructurare

Șefii Complexului Energetic Oltenia(CEO) nu se mai grăbesc atunci când vine vorba de aprobarea Planului de restructurare al CEO 2021 – 2026.

Potrivit Luminiței Diaconu Pințea, membru în Directoratul CEO, se transmit date periodic specialiștilor Comisiei Europene, legat de pașii pe care îi face compania pentru a pune în operă noile investiții. Astfel, La Comisia Europeană vor ajunge inclusiv ofertele de angajament primite de la potențialii investitori.

Până la finalul aceste luni vor mai fi primite oferte de angajament, după care va fi realizată selecție a acestora și cu ajutorul firme de consultanță care a fost angajată de Complexul Energetic Oltenia pentru implementarea procesului de restructurare. Ulterior, va fi stabilită o listă cu investitorii cei mai importanți.

Ofertele de angajament vor ajunge și la Comisia Europeană, având în vedere că astfel de documente presupun anumite obligații legale și se poate ține cont de ele în analiza Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia 2021 – 2026. Exista la un moment dat informația că planul va fi aprobat de Comisia Europeană abia la finalul acestui an.

Vești proaste pentru CEO legat de taxa de poluare

Vești tot mai proaste pentru Complexul Energetic Oltenia legat de prețul la certificatele de CO2. Compania este obligată să cumpere an de an certificate de CO2, pentru a putea să producă energie electrică în anul următor. De asemenea, se evită amenzile din partea Comisiei Europene.

Toți poluatorii sunt obligați să achite taxa respectivă, dacă sunt în state ale Uniunii Europene. Taxa de CO2 este o povară care atârnă greu în bugetul de venituri și cheltuieli. Prețul unui certificat a ajuns în aceste zile la 59 de euro. În ultimul an Complexul Energetic Oltenia a plătit o taxă de poluare în valoare de 315 milioane de lei. Cea mai mare parte din sumă însă a provenit dintr-un ajutor de stat. Este vorba de 241 de milioane de euro.

Sute de milioane de euro anual

Complexul Energetic Oltenia a respectat obligațiile de conformare, finalizând achiziționarea certificatelor de CO2 aferente energiei produse în anul 2020. Prețul certificatelor de CO2 a crescut spectaculos în ultimii ani. Pentru CE Oltenia ponderea prețului certificatelor de CO2 în costul unitar de producție al energiei electrice depășeste 60%.

Valoarea certificatelor aferente energiei produse în anul 2020 a fost de 315 milioane euro. Ajutorul de stat aprobat de Guvern, în sumă de 241 milioane euro, a acoperit estimarea inițială, iar diferența de 74 milioane de euro a fost suportată din fondurile proprii ale companiei. Conform prevederilor legislative în vigoare, neachiziționarea certificatelor de CO2 aferente anului anterior până la data de 30 aprilie a anului curent ar fi atras penalități de 100 euro/ certificat în plus față de obligativitatea achiziționării acestora.

„Obligativitatea achiziționării în totalitate a certificatelor de CO2 a apărut după anul 2013, alocările gratuite pentru sectorul energetic fiind sistate, iar prețurile certificatelor înregistrând o creștere spectaculoasă de la 4-5 euro în anul 2017, până la peste 47 euro în prezent. Astfel, Complexul Energetic Oltenia a achitat din fonduri proprii, de la înființarea companiei în iunie 2012 și până în prezent, peste 1 miliard de euro pentru plata certificatelor de CO2. În fiecare an, CE Oltenia s-a conformat prin achiziționarea, în termenul prevăzut de legislație, a întregii cantități de certificate de CO2 corespunzătoare energiei produse. Până în anul 2020, CE Oltenia nu a primit niciun sprijin financiar din partea statului”, conform CEO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS