10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj10 companii românești și străine, interesate să participe la investițiile CEO

10 companii românești și străine, interesate să participe la investițiile CEO


Un total de 10 companii românești și străine sunt interesate să participe la investițiile anunțate de Complexul Energetic Oltenia.

Potrivit lui Daniel Burlan, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, inițial au fost în jur de 40 de societăți din țară și din afara țării, însă 10 sunt cu adevărat hotărâte să intre în afaceri alături de compania energetică. Daniel Burlan a precizat că sunt condiții foarte bune pentru asigurarea finanțării pentru grupurile pe gaze naturale, dar mai ales pentru parcurile fotovoltaice. Pentru parcurile fotovoltaice se asigură o finanțare nerambursabilă de 70% și o cofinanțare de 30%, iar pentru grupurile pe gaze naturale cofinanțarea este de 70%.

Planul de restructurare propune construirea a două grupuri energetice pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița, precum și a opt parcuri fotovoltaice. Este de amintit că Ministerul Energiei a transmis Băncii Europene de Investiţii primele aplicaţii pentru finanţarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a nouă proiecte strategice în sectorul energetic, cu un cost de investiţie de peste 693 milioane euro.

Este vorba despre un proiect aparţinând Transelectrica – Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) 400 kv d.c. Constanţa Nord – Medgidia Sud; CAPEX total (fără TVA) 22,992 milioane euro, reprezentând integral costuri eligibile, şi opt proiecte aparţinând Complexului Energetic Oltenia, CAPEX total (fără TVA) 670,8 milioane euro, costuri eligibile 469,562 milioane euro.

Proiectele CEO

Cele opt proiecte ale CEO propun:

  • construirea unui parc fotovoltaic pe halda Bohorelu – UMC Jilt (CAPEX 18,476 milioane euro/costuri eligibile 12,933 milioane euro);
  • construirea unui parc fotovoltaic pe halda exterioară cariera Pinoasa – UMC Pinoasa (CAPEX 68,432 milioane euro/costuri eligibile 47,902 milioane euro);
  • construirea unui parc fotovoltaic pe halda Rovinari Est (CAPEX 104,090 milioane euro/costuri eligibile 72,863 milioane euro);
  • construire unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Isalniţa (CAPEX 76,331 milioane euro/costuri eligibile 53,432 milioane euro);
  • construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Rovinari (CAPEX 73,125 milioane euro/costuri eligibile 51,188 milioane euro);
  • construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Turceni (CAPEX 100,582 milioane euro/costuri eligibile 70,407 milioane euro);
  • construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 1 – Roşia-Rovinari (CAPEX 114,406 milioane euro/costuri eligibile 80,084 milioane euro);
  • construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 2 – Roşia – Rovinari (CAPEX 115,358 milioane euro/costuri eligibile 80,75 milioane euro).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS