17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSindicatele cer Ministerului Energiei stoparea programului de restructurare a CEO

Sindicatele cer Ministerului Energiei stoparea programului de restructurare a CEO

Unul dintre sindicatele din Complexul Energetic Oltenia propune suspendarea programului de restructurare a companiei.

Este vorba de Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia 2021 – 2026 cu perspectiva anului 2030. Documentul a fost refăcut și trimis Comisiei Europene pentru aprobare. Potrivit lui Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari, de la Termocentrala Rovinari, Ministerul Energiei ar trebui să notifice Comisia Europeană că va stopa Planul de restructurare, având în vedere situația în care se află Sistemul Energetic Național. Sunt probleme cu asigurarea cantităților de energie electrică necesare la nivelul cererii. De asemenea, producători precum Complexul Energetic Oltenia sunt esențiali pentru sistem și asigură siguranța energetică.

CEO își va reduce masiv activitatea

În momentul de față sunt probleme majore la nivelul companiei, în special cu privire la asigurarea personalului în multe puncte de lucru din zona de producție. Ori Planul de restructurare propune reducerea continuă a numărulu de salariați până în 2026. Atunci, Complexul Energetic Oltenia va mai avea 4.500 de salariați, iar până în 2029 numai 2.600 de mineri și energeticieni.

După cum a precizat Manu Tomescu, este nevoie ca Planul de restructurare să fie stopat și implementat un program de întinerire a personalului prin angajarea de tineri specialiști. În paralel, ar trebui să se deruleze un plan de pensionare a salariaților, în baza noii legislații, astfel încât efectele în plan social să fie diminuate. Este greu de crezut că Ministerul Energiei va face un asemenea demers cu privire la blocarea Planului de restructurare, având în vedere că societatea este beneficiara unui ajutor de stat de 251 de milioane de euro. Dacă Planul nu va fi aprobat, Complexul Energetic Oltenia va fi obligat să ramburseze împrumutul. Acest lucru va echivala cu falimentul companiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS