12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSpitalul de la Cărbunești a redevenit unitate medicală COVID și nu știe unde să îi trimită pe pacienți

Spitalul de la Cărbunești a redevenit unitate medicală COVID și nu știe unde să îi trimită pe pacienți

Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești a redevenit unitate medicală COVID, din cauza numărului de pacienți în creștere la nivelul județului Gorj.

Prin urmare, a fost luată decizia ca spitalul să revină la statutul de unitate medicală exclusiv COVID. Într-o primă etapă, secția ATI, cu 15 locuri, a fost împărțită pe jumătate, între pacienții COVID și non-COVID. Potrivit lui Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgență din Târgu-Cărbunești, în momentul de față, la unitatea medicală sunt internate 63 de persoane.

Dintre acestea, 10 sunt pacienți COVID. La ATI sunt 8 pacienți non-COVID și 2 bolnavi infectați cu coronavirus. Momentan, nu sunt soluții pentru externarea pacienților non-COVID, pentru că nu se știe unde ar putea fi transferați. Se caută soluții pentru acest lucru, având în vedere că spitalul trebuie să trateze exclusiv pacienți cu coronavirus. „Din păcate am redevenit Spital COVID și o luăm de la capăt. Nu știu însă ce o să facem totuși cu pacienții non-COVID, unde o să îi trimitem pentru că și la Spitalul Județean sunt destule solicitări”, a declarat medicul Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgență Cărbunești.

Toate locurile ocupate la ATI COVD la Spitalul Județean

Nici Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu nu stă bine din punctul de vedere al locurilor libere pentru pacienții COVID în stare gravă. Astfel, toate cele 12 locuri sunt ocupate în momentul de față, după cum a precizat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. S-a mai cerut și obținut o suplimentare de 4 paturi din partea Direcției de Sănătate Publică Gorj. De asemenea, la Secția Boli infecțioase sunt disponibile 50 de paturi pentru pacienții cu coronavirus.

Dintre acestea sunt ocupate 29 de locuri cu pacienți care nu sunt în stare gravă. „Noi revenim treptat la numărul de îmbolnăviri de acum câteva luni. Probabil că suntem încă la început și deja s-au terminat locurile pentru pacienții în stare gravă. Avem aprobată suplimentarea de 4 paturi de la Direcția de Sănătate Publică, dar cu siguranță că nu vor ajunge. Știu că deja a existat un caz de pacient trimis din alt județ în Gorj. În alte spitale deja nu mai sunt locuri”, a precizat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Incidența COVID în județul Gorj este în momentul de față 0,36, respectiv 126 de cazuri la mia de locuitori în ultimele două săptămâni. Sunt cazuri în 39 de localități din 70. Comuna Telești are incidența cea mai ridicată 3,61, cu 10 cazuri COVID. În municipiul Târgu Jiu, incidența este 0,36, cu 34 de cazuri de coronavirus. De la o zi la alta sunt anunțate tot mai multe persoane infectat cu COVID.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS