21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDezbateri pentru prezentarea Planului de Tranziție Justă în Gorj

Dezbateri pentru prezentarea Planului de Tranziție Justă în Gorj

La nivelul autorităților județene vor fi organizate dezbateri din această toamnă pentru prezentarea Planului de Tranziție Justă. Este vorba de Planul dedicate celor șase județe cu probleme economice majore, în urma procesului de decarbonare. Între acestea se află și Gorjul.

PTTJ va beneficia de un buget de 1,9 miliarde de euro de la Uniunea Europeană și 300 de milioane de lei de la bugetul de stat. Prin urmare, cele șase județe vor beneficia de un fond de 2,2 milioane de euro pentru finanțarea unor proiecte pe șase axe, între care mediu, resurse umane și altele. Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean(CJ) Gorj, a declarat că la dezbaterile publice vor fi invitate autoritățile locale și mediul de afaceri, dar și reprezentanți din județele vecine. În opinia lui Cosmin Popescu, autoritățile locale trebuie să identifice toate terenurile libere de sarcini, pentru a fi disponibile în cazul unor investiții. De asemenea, în cadrul dezbaterilor se va veni și cu propuneri pentru elaborarea viitoarelor ghiduri de finanțare. La nivelul județului Gorj se mizează pe 300 de proiecte cu o valoare de peste 800 de milioane de euro.

Pregătesc proiecte, dar au nevoie de finanțare

Consiliul Județean Gorj are pregătite proiecte pentru modernizarea a patru drumului județene. Proiectele vor fi depuse pentru sesiunea din Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Este vorba de drumul Vladimir – Totea pe 44,5 kilometri. Șoseaua respectivă face legătura cu un drum național.

Al doilea drum propus este Târgu Jiu – Țicleni. Este nevoie să fie reabilitat, dat fiind faptul că activitatea economică din zona Țicleni, în domeniul petrol-gaze nu va intra în regres. Dacă vor mai rămâne fonduri sunt pregătite proiectele pentru drumurile județene Stejari – Dănciulești și Negomir – Borăscu.

Cosmin Popescu, șeful Consiliului Județean Gorj, a declarat că este nevoie de un PNDL 3 pentru modernizarea infrastructurii rutiere din județ. Guvernul a anunțat că ia în calcul un program care să se numească „Anghel Saligny”, cu un buget de 50 de miliarde de lei. Consiliile Județene nu sunt în momentul de față eligibile în cadrul viitorului PNNR.

„Dacă apare un PNDL 3 avem în vedere reabilitarea drumurilor județene din localitățle vecine municipiului Târgu Jiu din viitoarea zonă metropolitană de care s-a tot vorbit: Stănești, Bălești, Bălănești, Drăguțești, Scoarța și altele. Trebuie să avem o infrastructură modernizată care să contribuie la dezvoltarea zonei”, a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS