14.2 C
Craiova
marți, 28 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Conducere interimară la Direcția de Urbanism

Gorj: Conducere interimară la Direcția de Urbanism

Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, își caută un șef pentru Direcția Urbanism din instituție și în afara primăriei.

Actuala șefă Hermina Pasăre a fost dată afară din instituție, deși a apelat și la instanța de judecată pentru a mai rămâne. Șefa de la Urbanism va mai sta la primărie o lună de zile, timp în care Direcția va fi condusă de un șef interimar din interiorul instituției. Hermina Pasăre a picat evaluarea anuală.

Edilul Marcel Romanescu a declarat că va fi căutat un specialist și în afara primăriei pentru a fi adus la unul din cele mai importante servicii publice de la nivelul Primăriei Târgu Jiu. Ulterior, va fi organizat și un concurs pentru postul respectiv. Se așteaptă să se prezinte cei mai buni specialiști într-un domeniu cu multe probleme de soluționat, în special pe raza municipiului Târgu Jiu.

Marian Rotaru vrea să revină

Un al director care a fost dat afară din primărie este Marian Rotaru. Fostul șef al Direcției Publice de Patrimoniu Târgu Jiu a rămas fără funcție, după ce a fost prins în timp ce i se făcea pedichiura de către o salariată, chiar în biroul de la primărie. O imagine în acest sens a apărut pe rețelele de socializare.

Marian Rotaru a negat că subalterna îi făcea pedichiura, ci îl ajuta cu o fașă elastică pe care ar fi avut-o înfășurată în jurul gleznei din cauza unei luxații. Pe birou era însă și o sticluță cu lac de unghii. Directorul a mai fost acuzat că și-a pus subalternii să îi cosească în grădina casei. Marian Rotaru a ajuns în fața Comisiei de Disciplină și în cele din urmă a rămas fără funcție.

De amintit însă că Rotaru a obținut la prima instanță o hotărâre de repunere în funcție. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la apel. De precizat că un alt șef din Primăria Târgu Jiu are probleme. Este vorba de fostul șef al Serviciului Ordine Publică din Poliția Locală Târgu Jiu. Acesta este cercetat penal după ce ar fi lovit un cetățean și a rămas și fără funcția de șef.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS