11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncep negocierile pentru salarii la CEO, deși premierul nu vrea creșteri la companiile cu pierderi

Încep negocierile pentru salarii la CEO, deși premierul nu vrea creșteri la companiile cu pierderi

Încep negocierile pentru salarii la Complexul Energetic Oltenia. Prima ședință a Comisiei de negociere este programată la ora 12.00, la Târgu Jiu.

Vor participa liderii organizațiilor sindicale și ai celor patru federații reprezentative. Este vorba de Federația Națională Mine Energe, Federația Sindicatelor din Electricitate Unvers, Federația Energetica și Federația Sindicatelor Libere și Independente Petrol Energie. Negocierile se vor purta pentru lefurile celor peste 12.000 de mineri și energeticieni. Potrivit situației anilor trecuți, negocierile pentru posibile creșteri de salarii la Complexul Energetic Oltenia aveau loc în luna martie.

Înainte de data de 1 aprilie Actul Adițional cu majorările salariale era depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj pentru verificarea legalității. Astfel, creșterile de lefuri se aplicau, începând cu luna aprilie. Nu mai este cazul în acest an, dat fiind faptul că se înregistrează o întârziere de câteva săptămâni. Astfel, în cazul în care vor fi negociate creșteri de lefuri, acestea se vor aplica din luna mai.

Premierul nu vrea creșteri de salarii la companiile cu pierderi

Nu se știe exact ce vor negocia sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia, în contextul în care premierul a transmis încă de la începutul anului că în companiile cu pierderi nu vor avea loc creșteri de salarii. Complexul Energetic Oltenia este deținut în procent de 77% de către Ministerul Energiei. P

rin urmare, este o societate controlată de stat. De asemenea, anul trecut a fost încheiat cu pierderi de peste un milliard de lei. În plus, în 2020 și în 2021 compania a beneficiat de ajutoare financiare din partea Guvernului pentru că nu poate să își achite certificatele de CO2 din bugetul propriu. Nu în ultimul rând, colosul energetic pregătește împreună cu specialiștii Comisiei Europene un Plan de restructurare și decarbonate până în 2025. În ciuda acestor factori, sindicatele din Complexul Energetic Oltenia speră că vor fi găsite resurse măcar pentru o majorare salarială care să acopere măcar inflația.

Anul trecut au plătit salarii din banii pentru CO2

Este de amintit și că, anul trecut, din ajutorul de 251 de milioane de euro pentru plata certificatelor de CO2 au fost achitate și o parte a salariilor pentru mineri și energeticieni. Administrația companiei energetice din Oltenia s-a încadrat în suma de 251 de milioane de euro și chiar a făcut economii, dat fiind faptul că prețul unui certificate a variat între 14 și 20 de euro. A

stfel, au mai rămas câteva zeci de milioane de euro pentru care a fost obținută o derogare de la Guvern, astfel încât suma să poată fi cheltuită și pentru salarii sau plăți curente. Anul acesta, prețul certificatelor de CO2 este însă de 41 de euro. Nu numai că nu vor rămâne bani, dar va fi nevoie de surse financiare suplimentare. Societatea va fi pusă în situația chiar de a împrumuta până la un 1,5 milioane de certificate de CO2 de la alte companii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS