Acasă Local Gorj UATAA Motru, încă un an în insolvență

UATAA Motru, încă un an în insolvență

-

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) din Motru își va prelungi cu un an insolvența. Administratorul special a transmis deja administratorului judicial solicitarea de prelungire cu un an a perioadei de insolvență. Operatorul de servicii pentru populația din Motru se află în insolvență și administrare specială încă de la finalul anului 2016.

Până recent se vorbea de o situație economică favorabilă, însă, în urma înlocuirii din funcție a administratorului special, au fost descoperite o serie de situații financiare despre care Consiliul Local și Primăria Motru nu aveau cunoștință. De altfel, au fost transmise plângeri la Direcția Națională Anticorupție și la Parchetul Județean pentru neconcordanțele depistate în documentele fiscale ale companiei. În fapt, este vorba de documentația care vizează plata certificatelor de CO2 de către UATAA Motru. În anumite documente, suma de plată este de 3,4 milioane de lei, iar în altele 6,4 milioane de lei.

Vor cere instanței prelungirea insolvenței

Primarul din Motru, Gigel Jianu, a declarat că administratorul judiciar va cere luna aceasta instanței de judecată prelungirea cu un an a perioadei de insolvență. Va fi un an în care Uzina își va rezolva ultimele probleme financiare pe care le are.

„Noi nu știam că există aceste probleme cu plata certificatelor de CO2 pentru emisiile de anul trecut. Acum ne-am trezit că avem de plată 6,4 milioane de lei în loc de 3,4 milioane de lei. Să vedem de unde o să luăm diferența de bani pentru că alocările și din Consiliul Local, și din subvenții au avut în vedere alte situații financiare. Acum trebuie să se lămurească la organele de anchetă. Prin urmare, încă mai sunt probleme de rezolvat la UATAA și se va solicita judecătorului prelungirea cu încă un an a insolvenței. Luna aceasta va fi depusă cererea. Din eșalonarea trecută mai sunt de achitat trei rate. UATAA are de recuperat creanțe de 20 de milioane de lei și are debite de 1,2 milioane de lei. S-au cumpărat până acum 10.000 de certificate de CO2 și mai avem de cumpărat 40.000. Trebuie să fie achiziționate până la finalul lunii aprilie. Să sperăm că ne vom încadra în termenul legal și vom face rost de fonduri“, a spus Gigel Jianu, edilul din Motru.

ȘTIRI VIDEO GdS