10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSpitalul Județean a împrumutat ață chirurgicală de la Spitalul Rovinari

Spitalul Județean a împrumutat ață chirurgicală de la Spitalul Rovinari

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a rămas fără un anumit tip de ață chirurgicală folosită la aparatul abdominal și vasele de sânge și a fost nevoit să împrumute zece cutii de la unitatea medicală din Rovinari.

Evenimentul a avut loc chiar săptămâna aceasta, la Secția Chirurgie, după cum a precizat liderul de sindicat Cristi Aldescu, președintele Federației Naționale Ambu SAN. „Chirurgii, în momentul de față, nu au ață chirurgicală. Timp de două zile nu a fost ață chirurgicală. Un singur chirurg a folosit zece pachete la o intervenție grea. A rămas fără ață chirurgicală.

Dacă era altă intervenție, nu se știe ce se întâmpla cu lipsa aței chirurgicale resorbabile. Ei nu au avut ce să facă decât să se împrumute zece cutii de la Spitalul din Rovinari“, a menționat Cristi Aldescu, lider de sindicat.

Managerul spune că au fost probleme cu achizițiile

Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a declarat că au fost luate prin transfer zece cutii cu ață chirurgicală de la Spitalul din Rovinari.

Ața nu a fost însă folosită și niciun pacient nu ar fi avut de suferit. Vienescu a dat vina pe sistemul de achiziții.

„Sunt anumite tipuri de ață chirurgicală care nu erau în momentul respectiv la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu și a fost nevoie să apelăm la această variantă sau să luăm de la alt spital. Am fost joi dimineață la medici și nu sunt probleme.

Au fost probleme în privința achizițiilor. Mă refer la comenzile care au fost date și care nu au fost onorate în timp. Din ce am discutat cu medicii, în momentul de față nu sunt probleme cu asigurarea aței chirurgicale pentru operații. Nu a fost niciun caz în care pacientul să nu fie operat pentru că nu era ață chirurgicală. O să fac o anchetă internă să vedem ce s-a întâmplat cu comenzile și de ce nu a ajuns ața la timp. În momentul de față se fac operațiile de care este nevoie”, a spus Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Le înapoiază ața

Dumitru Vienescu a precizat că ața chirurgicală luată de la Spitalul din Rovinari va fi returnată.

„Este vorba de un proces-verbal de transfer pentru zece cutii de fire de sutură neresorbabile. În cursul zilei de joi ni s-a transmis că vom primi toată cantitatea de ață chirurgicală pe care am comandat-o și vor fi înapoiate cutiile la Spitalul din Rovinari. Nu s-a folosit nimic din acele cutii. Nu a fost nevoie de ele.

A fost cumva o alarmă falsă. Spitalul va fi aprovizionat cu toate tipurile de sutură pe toate tipurile de dimensiuni resorbabile și neresorbabile“, a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS