22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProiect de hotărâre privind declararea, în județul Gorj, a anului 2021 „Anul Tudor Vladimirescu“

Proiect de hotărâre privind declararea, în județul Gorj, a anului 2021 „Anul Tudor Vladimirescu“

Tudor Vladimirescu, conducătorul revoluției de la 1821, va fi sărbătorit anul viitor printr-o serie de manifestări publice pe raza județului Gorj.

În acest sens, în data de 28 octombrie, consilierii județeni vor aproba un proiect de hotărâre prin care anul 2021 va fi declarat în Gorj „Anul Tudor Vladimirescu“. Consiliul Județean Gorj, împreună cu instituțiile de cultură din subordine, precum Muzeul de Istorie și Biblioteca Județeană „Christian Tell“ vor elabora un program de manifestări cultural-artistice care se vor desfășura pe întreaga perioadă a anului 2021, când se vor împlini 200 de ani de la revoluția condusă de Domnul Tudor Vladimirescu, născut în Gorj, în comuna Vladimir, în anul 1780. Anul nașterii este însă un subiect de controversă printre istorici.

Manifestări la Târgu Jiu, Padeș și Vladimir

Tudor Vladimirescu s-a născut într-o familie de țărani liberi, cu o bună stare materială. A devenit unul dintre reprezentanții tinerei burghezii aflate în plină ascensiune: a fost arendașul mai multor moșii, vătaf de plai (subprefect) de Mehedinți și a practicat negustoria. A participat la războiul ruso-turc din 1806-1812 în fruntea unui corp de panduri olteni, fiind decorat cu ordinul „Sfântul Vladimir“ clasa a III-a și înălțat la gradul de locotenent. A călătorit mult în țară și în străinătate, a învățat câteva limbi străine și a legat o strânsă prietenie cu intelectuali ardeleni (Gheorghe Lazăr devenindu-i sfetnic apropiat), prin intermediul cărora a avut acces la lucrările unora dintre corifeii Școlii Ardelene. A dat dovadă de reale aptitudini de comandant și organizator militar, fiind cel care a pus bazele noilor unități de panduri, care trebuiau să devină nucleul „Adunării norodului“ – oastea revoluției de la 1821.

Eforturi pentru independenţă

Țelurile Revoluției de la 1821 au fost consemnate în diferite acte, începând cu Proclamația de la Padeș și Scrisoarea către Poartă „Cererile norodului românesc“ din 23 ianuarie/4 februarie 1821, continuând cu Proclamațiile din 16/28 martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea „arzmagzar“ către Poartă din 27 martie/8 aprilie și alte scrisori și declarații ale lui Vladimirescu. Din toate documentele reiese că se urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigure instituirea unei noi ordini sociale și politice și să asigure accesul țării la un statut de mai largă independență“, potrivit surselor istorice. Manifestări dedicate anul viitor lui Tudor Vladimirescu vor avea loc la Târgu Jiu, Vladimir, unde se află Casa Memorială și în Câmpia Soarelui, la Padeș.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS