10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA început sterilizarea câinilor fără stăpân din stațiunea montană Rânca

A început sterilizarea câinilor fără stăpân din stațiunea montană Rânca

Zeci de câini fără stăpân din stațiunea montană Rânca vor fi sterilizați. Este vorba de Caravana Hope Tour, organizată în zilele de 30 și 31 iulie.

Potrivit organizatorilor, Asociația ProAnimals Târgu Jiu, este vorba de o campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor, dar și de organizarea de acțiuni de prevenție, educație și conștientizare.

Această acțiune este una nu numai în beneficiul animalelor, ci, fiind vorba de o stațiune turistică, vine și în ajutorul autorităților, proprietarilor de cabane, cât și turiștilor.

„Se pot steriliza câini și pisici, atât femele, cât și masculi, astfel că dacă aveți căței/pisici pe lângă case/cabane/ pensiuni sau în anumite zone, aduceți-i la sterilizat, nu îi lăsați să se mai înmulțească! Animaluțele trebuie ținute într-un loc curat, sub supraveghere, minimum cinci zile postoperator! Anunțați-vă vecinii, prietenii sau rudele de această campanie și contactați-ne printr-un mesaj pentru programare direct pe pagină sau la numărul de telefon afișat (0766.826.752). Noi vom reveni cu un telefon pentru confirmare. Împreună putem reduce numărul animalelor fără stăpân și să stopăm abandonul, cât și cruzimile față de acestea!“, conform unui comunicat al asociației de protecție a animalelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS