15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMii de persoane au participat la Slowride Transalpina Fest

Mii de persoane au participat la Slowride Transalpina Fest

Mii de persoane au participat la Slowride Transalpina Fest, care s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute, la Baia de Fier, în județul Gorj.


Mii de motocicliști și iubitori ai muzicii rock au fost prezenț la cea de-a treia ediție a Slowride Transalpina Fest. Timp de trei zile, între 12 și 14 iulie, Transalpina a răsunat de motoare și concerte rock. Pe scena amplasată lângă Peștera Muierilor au concertat printre cele mai iubite trupe ale rockului românesc: Dirty Shirt & Orchestra, Implant Pentru Refuz, ALTAR și Coma. Vineri, 12 iulie, cap de afiș a fost trupa bucureșteană de metal alternativ COMA, o formație obișnuită a cluburilor și festivalurilor rock din România, și nu numai. Sâmbătă a concertat trupa Dirty Shirt, formație transilvăneană considerată una dintre cele mai originale formații de rock din Europa de Est. Dirty Shirt au susținut la Slowride Transalpina Fest singurul lor concert din această vară alături de Transylvanian FolkCore Orchestra. Prezentatorul festivalului a fost Cristian Hrubaru.

Tricolorul din motociclete

Participanții au avut la dispoziție o zonă de campare cu toate facilitățile incluse, food & bar, concursuri cu premii, activități în aer liber și expoziții de accesorii și produse moto cu vânzare. „Pentru al treilea an consecutiv a fost realizat tricolorul din motociclete, în cadrul paradei moto Slowride Transalpina Fest. Este un moment frumos, care vrem să devină tradiție. Vorbim de peste 400 de motociclete și ne bucurăm să vedem că numărul lor crește considerabil de la an la an“, a declarat Liviu Mitroi, președintele SlowRiders RC. În cadrul festivalului a existat și un stand al Salvamont Gorj, unde salvatorii montani au realizat demonstrații de prim ajutor și i-au învățat pe participanți cum să acționeze în cazul unui accident pe munte, accident rutier, accident urban sau casnic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS