16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorjean, arestat pentru trafic de droguri de risc

Gorjean, arestat pentru trafic de droguri de risc

Un tânăr, de 25 de ani, din Târgu Jiu, a fost arestat sub acuzația de trafic de droguri de risc.

Polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Gorj au efectuat, pe 4 iulie, 6 percheziții domiciliare, în județele Gorj și Olt. Au fost vizate persoane implicate în trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc. Din cercetări a reieșit că un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în perioada 2018 – 4 iulie 2019, ar fi efectuat mai multe operaţiuni cu droguri de risc. Practic, după procurarea cantităţii de droguri, tânărul le-ar fi porţionat, cântărit şi ambalat. Ulterior, acesta le-ar fi vândut către consumatori din judeţul Gorj. În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, polițiștii au descoperit 50 de grame de canabis, două grindere, un cântar de precizie, pliculeţe folosite la ambalarea drogurilor şi şase terminale mobile, pe care le-au ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Șapte mandate de aducere

Polițiștii au pus în aplicare și șapte mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor. La data de 5 iulie, tânărul de 25 de ani a fost prezentat Tribunalului Gorj, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalităţii organizate din Dolj și Olt. La percheziții au fost angrenați polițiști din Gorj, polițiști din cadrul Poliției de Frontieră Orşova, împreună cu jandarmi din Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS