Un microbuz cu 12 pasageri a fost implicat într-un accident rutier, sâmbătă dimineaţă, în municipiul Târgu-Jiu, iar patru persoane au ajuns la spital, informează Mediafax.

Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, accidentul s-a produs pe strada Unirii din Târgu-Jiu şi au fost implicate un autoturism şi un microbuz în care se aflau 12 pasageri.

La fața locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detasamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și trei echipaje din cadrul SAJ Gorj.

În urma impactului, patru persoane au nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au primit primul ajutor la faţa locului şi au fost transportate la UPU Târgu-Jiu pentru investigaţii medicale amănunţite.

Din microbuz, din cele 12 persoane, două (un bărbat şi o femeie) au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar din autoturism două femei au fost rănite şi au ajuns la spital.