16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNumărul turiştilor sosiţi în judeţul Gorj a scăzut cu 11%

Numărul turiştilor sosiţi în judeţul Gorj a scăzut cu 11%

Direcţia de Statistică Gorj a dat publicităţii ultimul buletin privind sosirile înregistrate în pensiunile şi hotelurile din judeţ. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în judeţul Gorj, în luna iulie 2018, au însumat un număr de 12.295. Comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, sosirile turiştilor în luna iulie 2018 au înregistrat o scădere cu 11,0%. În luna iulie 2018, sosirile turiştilor au înregistrat o creştere cu 15,5% faţă de luna precedentă. Sosirile în hoteluri deţin în luna iulie 2018 o pondere de 43,0% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, faţă de 36,7% nivelul înregistrat în luna iulie 2017.

Nu rămân prea mult în judeţ

În luna iulie 2018 turiştii au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de 3 stele (70,2%), 2 stele (17,7%) şi 4 stele (12,1%). Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna iulie 2018 au reprezentat 94,3%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 5,7% din numărul total de sosiri. Numărul turiştilor străini sosiţi în judeţul Gorj în luna iulie 2018 a crescut cu 10,3 % comparativ cu luna iulie 2017, în timp ce numărul turiştilor români a scăzut cu 12,0%. Dintre turiştii străini care s-au cazat în structurile de primire turistică din judeţul Gorj, 94,1% sunt din Europa, 2,3% din Asia, 3,3% din America de Nord, 0,3% din America Centrală şi de Sud. Înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în luna iulie 2018 au însumat un număr de 21412, înregistrând o scădere cu 4,5% faţă de luna corespunzătoare din anul 2017. „Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în luna iulie 2018 au reprezentat 95,8%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 4,2% din numărul total de înnoptări. Pe tipuri de structuri de primire turistică, înnoptările deţin o pondere de 37,4% au fost în hoteluri, 7,1% în moteluri, 2,7% în vile turistice, 1,2% în cabane turistice, 18,6% în pensiuni turistice, 23,6% în pensiuni agroturistice şi 9,4% în alte structuri de primire turistică. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de cazare turistică din judeţul Gorj, în luna iulie 2018 a fost de 23,7%, fiind mai mare cu 5,7 puncte procentuale decât indicele de utilizare netă înregistrat în luna iunie 2018 şi mai mic cu 2,5 puncte procentuale faţă de luna de iulie 2017. Indici de utilizare netă a locurilor de cazare, mai mari s-au înregistrat la hoteluri(30,3%), pensiuni turistice urbane(18,5%), pensiuni agroturistice(23,5%) şi moteluri turistice(23,8%). Durata medie a sejurului în luna iulie 2018 a fost de 1,7 zile(1,7 zile la turiştii români şi 1,5 zile la turiştii străini)”, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS