Gorj: Anchetă la Spitalul Judeţean, după ce medicii nu au ieşit să acorde asistenţă unui bărbat căzut lângă unitatea spitalicească

Autori


Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a început o anchetă în cazul unui bărbat căzut în faţa unităţii medicale şi lăsat fără asistenţă de specialitate. Bătrânul a fost găsit pe jos de o tânără şi de mama acesteia, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Bătrânul era întins pe jos, cu pete de sânge pe haine. Tânăra Petruţa, din Târgu Jiu, a intrat la UPU şi a cerut ajutor, însă a fost pusă să sune la 112. Medicii au motivat că legea nu le permite să părăsească spitalul.  Revoltată de cele întâmplate, târgujianca a relatat întreaga poveste pe facebook. Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a precizat că a fost începută o anchetă internă. Mama fetei a sunat la 112 şi bărbatul a fost preluat până urmă de către medici. Un caz similar a avut loc la Spitalul din Rovinari, numai că bolnavul nu a supravieţuit.

Ce a scris tânăra

“Miercuri, 15 august 2018, in jur de ora 18, iesisem din casa pentru niste cumparaturi, impreuna cu mama. Traversam parculetul din fata spitalului de pe Tudor, UPU cum este stiut, adica Unitatea de Primiri Urgente a spitalului judetean Gorj. Intins pe jos dupa gardul viu, cu fata in sus, un om pe la 50-60 de ani, cu parul alb-gri si ochii planși. Ne-am apropiat de dansul si am observat ca era descult, lovit la genunghi, barbie, coate. Avea o plasa cu vinete si rosii (probabil venea din piata), geanta pe banca de langa, ochelarii pe jos, un pantof intr-o parte, altul nici nu stiu. L-am intrebat cum il cheama si mi-a raspuns, asadar omul era constient. Insa nu putea vorbi coerent. Avea sange pe pantaloni si era foarte rosu la fata. Nu stiu daca avea sau nu vreo coasta rupta, dar zicea ca il doare foarte tare incat nu se putea ridica singur. Sustinea ca a fost batut si, plangand, mi-a zis: “domnisoara, du-ma acasa, te rog, du-ma acasa”. Va jur ca mi s-a rupt sufletul. Se vedea clar ca omul nu era bine, asa ca i-am zis mamei sa se duca dupa ajutoare ca stau eu cu omul. A mai venit langa noi un domn intre doua varste, internat peste drum, probabil fusese operat fiindca se misca foarte greu. Apoi, alte doua femei, mama si fiica. Dar tot asa de bine, alte 10 – 12 persoane au trecut nepasatoare pe langa noi….. Nu stiam ce era de facut, mama a ramas cu el, iar eu am traversat repede la spital, intr-o usoara disperare, aproape tremurand fiindca nu mai trecusem prin asa ceva pana acum. M-am dus direct la parter, la urgente si m-am adresat unui domn (nu am idee ce post ocupa), caruia am incercat sa-i explic ce se intampla, iar acesta m-a trimis intr-o sala alaturata, unde erau 3 doamne, posibil asistente medicale. Le-am spus repede cum stau lucrurile, in ideea de a castiga timp, dar nici macar nu s-au ridicat de pe scaune!!! Stateau jos, spunandu-mi calm, rece si dezinteresat ca nu au ce sa faca, ca nu au voie sa paraseasca incinta spitalului si, daca vreau sa-l ajut, sa-l aducem noi la ele. Le-am spus ca nu se poate ridica, ca nici noi nu-l putem ridica, ca nu stim ce fel de traumatism are, daca e sau nu voie sa fie miscat fara protectie si alte amanunte care sa convinga ca in joc e viata unui om. Fara rezultat! Stiu ca am spus la un moment dat: “Daca nici urgentele nu ma ajuta intr-o astfel de situatie, atunci cine??” Nu pot descrie tot ce am simtit atunci, de la disperare la furie. Adica, omul era ranit peste drum de spital, iar dansele nici nu s-au sinchisit sa se ridice de pe scaune? Imi amintesc cum am spus: “Poooftim? Omul este fix in fata spitalului dumneavoastra si spuneti ca nu aveti ce sa faceti sa-l ajutati? Serios?? “


Dupa ce au vazut ca m-am enervat, mi-au spus sa sun la 112 ca sa trimita ambulanta. Am crezut ca nu aud bine, pe cuvant! Am strigat: “Cum sa sun la 112 cand eu ma aflu deja in spital? Va auziti?” Si, pana sa realizez ce se-ntampla, un angajat din spital era in spatele meu si mi-a facut semn sa ies din sala. Nu-mi mai amintesc bine fiecare secunda care a urmat, stiu doar ca am ajuns afara si ca n-am iesit chiar de buna-voie. Probabil sa-mi fi scapat si vreun “incompetentilor”, care s-a cam auzit.(C`est la vie! Macar am spus cu glas tare adevarul, mi-am zis). Asadar, am traversat strada si m-am intors la om. Mama a sunat la 112. Nu exagerez: cel putin 5-6 minute au tinut-o la telefon sa o intrebe o mie de lucruri, in loc sa ceara adresa si sa vina direct acolo. Apoi au urmat alte 10-15 minute de asteptare caci atat i-a luat ambulantei sa vina. Din masina, au coborat cativa oameni care au avut grija de ranit si niste politisti, oameni foarte ok, cu care am vorbit despre cele intamplate. Oamenii in uniforma mi-au dat dreptatate, dar nu aveau ce sa faca fiindca… asa e legea! Una peste alta, lucrurile nu au fost atat de grave incat sa conteze pentru viata sarmanului om timpul pe care l-am pierdut la UPU. Era epileptic si facuse o criza, poate fusese si batut. Dar acesta a fost un sfarsit bun pentru asa o situatie. Daca ar fi fost altceva si altfel? Un infarct miocardic, orice mai grav? Cum sa nu misti un deget cand auzi asa ceva? Sau cum sa treci pe langa, atat de nepasator, cand stii ca poti ajuta? Cum? Halal sistem! Si ne mai intrebam de ce medicii tineri, entuziasti, aleg alte tari ca sa-si faca datoria ?

Intreb si eu, daca legea din Romania apreciaza ca juramantul lui Hipocrate e valabil doar in incinta spitalelor, mobilizarea spontana a cadrelor medicale aflate la serviciu in spitalele de langa Colectiv, in octombrie 2015, a fost… ilegala? Asistentele care au coborat din spitale si au acordat primul ajutor ranitilor, trebuiau sanctionate?  Sau luate drept exemplu pentru devotamentul dezinteresat in sprijinul umanitatii, conform scopului meseriei de medic? Vai de noi”, a postat o tanara Petruţa, din Targu Jiu pe facebook.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 20 martie 2019

Top