10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSenatorul Florin Cârciumaru susţine că includerea CEO în Fondul Suveran de Investiţii nu va afecta activitatea companiei

Senatorul Florin Cârciumaru susţine că includerea CEO în Fondul Suveran de Investiţii nu va afecta activitatea companiei

Parlamentarul Florin Cârciumaru este de părere că intrarea Complexului Energetic Oltenia în Fondul Suveran de Investiţii nu va avea efecte negative pentru colosul energetic. Liderul PSD Gorj a precizat că nu sunt motive de îngrijorare pentru angajaţii Complexului Energetic Oltenia. Senatorul foloseşte ca exemplu firmele care sunt incluse în Fondul Suveran de Dezvoltare. Fonduri similare funcţionează cu succes în Polonia şi în Germania, aminteşte parlamentarul. Acesta mai spune că cele două ţări, la fel ca şi ţara noastră au multe grupuri energetice pe cărbune. „Nu vor fi niciun fel de probleme. Am urmărit nişte date statistice din alte state europene unde există aşa ceva şi unde funcţionează cu succes. Mă refer chiar la Polonia şi la Germania unde există multe termocentrale pe lignit, dar şi astfel de fonduri. Apoi să ne uităm la ce companii puternice au intrat în Fondul Suveran de Investiţii. Nu vor fi niciun fel de probleme legat de funcţionarea companiei”, a declarat Florin Cârciumaru, senator de Gorj.

Se tem că statul nu va mai putea interveni

Lideri ai opoziţiei au afirmat că includerea CEO în Fondul Suveran de Investiţii nu va ajuta compania, iar statul nu va mai putea să realizeze o serie de investiţii. Este vorba în primul rând de posibilitatea de intervenţie a statului în a declara terenuri de utilitate publică şi astfel carierele miniere ale Complexului Energetic Oltenia să poată să acorde despăgubiri şi să realizeze exproprierile necesare, în vederea extinderii fronturilor de lucru. La Complexul Energetic Oltenia sunt foarte mari probleme în ceea ce priveşte realizarea exproprierilor şi este nevoie de Hotărâri de Guvern prin care anumite terenuri să fie declarate de utilitate publică şi să fie aprobate bugete pentru despăgubiri, precum şi culoarele pe unde vor fi perimetrele miniere şi pe unde vor trece excavatoarele. În momentul de faţă, la CEO sunt blocate nu mai puţin de 11 excavatoare. Dacă Ministerul Energiei nu va mai fi acţionar al companiei, ci Fondul Suveran de Investiţii, există temerea că statul va avea o capacitate redusă de intervenţie la CEO. Mai este şi problema achiziţiei certificatelor de dioxid de carbon. Reprezentanţii CEO aşteaptă chiar un ajutor de la stat, concretizat prin acordarea unei subvenţii. Nu se ştie dacă acest lucru va mai fi posibil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS