23.3 C
Craiova
miercuri, 18 septembrie, 2019
Acasă Local Gorj Gorj: Patru persoane, reţinute într-un dosar de evaziune fiscală din comerţ cu...

Gorj: Patru persoane, reţinute într-un dosar de evaziune fiscală din comerţ cu materiale reciclabile

-

Patru persoane au fost reţinute de poliţie, în urma unor percheziţii domiciliare care au avut loc miercuri pe raza judeţelor Gorj şi Iaşi. Astfel, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Iaşi, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Serviciul Operaţiuni Speciale Gorj, au continuat cercetările într-un dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ocazie cu care s-au efectuat trei percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Târgu Jiu și comunelor Grajduri şi Ciurea, din judeţul Iaşi, pentru documentarea activităţii infracţionale, într-o cauză de evaziune fiscală, având un prejudiciu de 440.000 lei. Totodată, au fost puse în aplicare cinci mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul I.P.J. Gorj. În urma probatoriului administrat, s-a luat măsura reţinerii față de două femei, de 50 și 58 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Ciurea, județul Iași și față de doi bărbați, de 50 și 58 de ani, din aceleași localități, toți administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în efectuarea de relații comerciale cu materiale reciclabile.Urmează ca, astăzi, aceștia să fie prezentaţi unităţii de parchet şi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Eugen MARUTA
Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.