10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSalariaţii CEO au încasat prima de Paşte şi intră în vacanţă

Salariaţii CEO au încasat prima de Paşte şi intră în vacanţă

Angajaţii Complexului Energetic Oltenia au intrat marţi în posesia tichetelor-cadou în valoare de 1.100 de lei. Administraţia companiei a reuşit să achiziţioneze de la o firmă de profil tichetele-cadou destinate Sărbătorilor Pascale. Prima de Paşti se acordă de câţiva ani sub formă de tichete-cadou pentru că impozitarea este mai mică. Conform conducerii companiei valoarea tichetelor-cadou este de 1.100 de lei, iar impozitul va fi oprit din salariul pe luna aprilie. La nivelul Complexului Energetic Oltenia lucrează peste 13.000 de mineri şi energeticieni. O parte a acestora va beenficia de mini-vacanţa de Paşte Astfel, personalul TESA şi cel indirect productiv vor avea liber în intervalul 6-9 aprilie, la fel ca bugetarii. Vor continua activitatea în carierele miniere şi în termocentralele companiei angajaţii care asigură permanenţa, sectorul livrări, paza şi altele.

Tichete-cadou şi în luna mai

Este de amintit că angajaţii Complexului Energetic Oltenia vor primi în luna mai şi tichete-cadou aferente cotei de combustibil. Valoarea acestora este de 600  de lei. De asemenea, impozitul pentru tichetele-cadou în valoare de 600 de lei va fi reţinut din salariul pe luna mai. Potrivit conducerii Complexului Energetic Oltenia, cei 13.000 de mineri şi energeticieni vor avea posibilitatea să cumpere cărbune la un preţ preferenţial, din carierele companiei. „Există posibilitatea acordării contra cost a unei cote de cărbune de 10 tone. Este vorba de un drept negociat cu sindicatele şi consemnat în contractul colectiv de muncă. Este o cotă de combustibil pentru perioada de iarnă. Preţul la care va putea fi cumpărat cărbunele de către salariaţi este de 60 de lei. Acesta este preţul mediu pe tona de cărbune potrivit Bugetului de Venituri şi Cheltuieli. Este un preţ bun raportat la cel stabilit pentru terţi. Oricum noi nu mai vindem anul acesta cărbune către terţi, pentru că avem nevoie pentru producţia de energie. Onorăm doar contrctele cu marii agenţii economic. Cota de cărbune către salariaţi va fi distribuită contra cost şi la cerere, începând cu luan august”, a declarat Sorin Olaru, director în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS