Acasă Local Gorj Fostul primar din Rovinari, declarat incompatibil de ANI

Fostul primar din Rovinari, declarat incompatibil de ANI

-

Dumitru Florian Ungureanu, consilier local în cadrul Consiliului Local Rovinari, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională pentru Integritate(ANI). Alesul local a fost consilier juridic în cadrul S.C. Apă Canal Salubritate S.R.L., anunță ANI. Potrivit unui comunicat de presă transmis de ANI, la data de 23 iunie 2014, Dumitru Ungureanu a participat la sedința Consiliului Local Rovinari pentru deliberarea și adoptarea proiectului Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea Planului de reorganizare, al organigramei și statului de funcții pentru S.C. Apă Canal Salubritate S.R.L., societate în cadrul căreia acesta deținea funcția de consiler juridic, fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl are în problema supusă dezbaterii, abținându-se de la votul proiectului de hotărâre. Ulterior, prin decizia care a urmat aprobării Planului de reorganizare, al organigramei și statului de funcții pentru S.C. Apă Canal Salubritate S.R.L., persoanei evaluate i-a fost menținut postul de consiler juridic ocupat în cadrul S.C. Apă Canal Salubritate S.R.L, încălcând astfel legea.

ȘTIRI VIDEO GdS