10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Raportul cu pagubele produse de inundaţii

Gorj: Raportul cu pagubele produse de inundaţii

Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, a anunţat că se lucrează la finalizarea situaţiei pagubelor produse de inundaţiile din ultima perioadă. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, au fost dispuse evaluări la faţa locului, realizate de către Comsiile locale. O comisie judeţeană a mers, de asemenea, în teritoriu, pentru a oferi expertiză. Comisia judeţeană a centralizat datele şi urma să le prezinte în şedinţa de luni a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Mai multe localităţi au fost afectate de inundaţiile din ultimele săptămâni. Au fost afectate culturi agricole şi au fost inundate case, beciuri şi curţi. De asemenea, există şi câteva drumuri care au probleme din cauza căderilor masive de precipitaţii. Cel mai probabil, sume vor fi solicitate pentru reabilitarea infrastructurii rutiere care a fost afectată de ploi şi cantităţile mari de apă.

Bani de la Guvern

Prefectul Ciprian Florescu susţine că în caz de nevoie va fi solicitat Guvernului un ajutor financiar de urgenţă pentru remedierea sau acoperirea pagubelor. „Am dispus evaluări la faţa locului de către comisiile locale pentru situaţii de urgenţă, de către comitetele locale. Din partea Instituţiei Prefectului, alături de Consiliul Judeţean şi de alte instituţii o Comisie judeţeană a plecat în fiecare localitate în parte şi a evaluat situaţie. Vom avea un raport final în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi vedem de ce sume este nevoie pentru acoperirea pagubelor sau lucrări la infrastructură. În funcţie de concluzia Comisiei Judeţene va fi fundamentat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea de fonduri în localităţile afectate de inundaţiile din ultima perioadă”, a mai declarat Ciprian Florescu, prefectul de Gorj.

Guvernul a aprobat deja fonduri pentru un pod

Cel mai cunoscut obiectiv afectat de inundaţii este cel al podului de la Turcineşti pentru care însă Consiliul Judeţean Gorj a reuşit să obţină din partea Guvernului o finanţare de 9 milioane de lei. Doi din pilonii de susţinere ai podului au fost avariaţi, iar circulaţia auto a fost oprită, încă din data de 16 aprilie. Doar pietonal podul este accesibil. În perioada următoare va fi realizată o punte pietonală lungă de 60 de metri. Aceasta va fi disponibilă pe toată perioada în care vor fi executate lucrări de reparaţii la podul de peste râul Jiu. Construcţia leagă Schela şi Turcineşti de oraşul Târgu Jiu. Variantele ocolitoare sunt mai lungi şi sunt prin Iezureni şi Stăneşti. Podul de la Turcineşti nu a mai fost reabilitat de peste 50 de ani. În Gorj mai există un pod peste râul Jiu şi care este foarte vechi. Podul de la Porceni, localitatea Bumbeşti-Jiu a fost construit în 1941 şi a beneficiat foarte rar de lucrări de reabilitare şi consolidare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS