14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Accident cu un mort pe Dealul Bujorăscu

Gorj: Accident cu un mort pe Dealul Bujorăscu

Un bărbat, de 41 de ani, din comuna gorjeană Câlnic, a murit în această dimineaţă, în urma unui accident rutier, care a avut loc pe Dealul Bujorăscu, în localitatea Ciuperceni. Victima era pasager în maşina condusă de un şofer, de 31 de ani, din Ciuperceni. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, conducătorul auto a pierdut controlul maşinii într-o curbă, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat într-o vale. În urma impactului cu solul, pasagerul de 41 de ani a fost rănit grav. La faţa locului a sosit un echipaj de descarcerare, însă rănitul de 41 de ani nu a mai putut fi salvat. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu cu o ambulanţă. Poliţia a deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Conform IPJ Gorj, şoferul ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Cei doi tineri veneau de la Motru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS