20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Directorul IDP va fi concediat dacă nu-şi va atinge indicatorii

Gorj: Directorul IDP va fi concediat dacă nu-şi va atinge indicatorii

Consiliul Judeţean Gorj va destitui conducerea Întreprinderii de Drumuri şi Poduri, dacă nu îşi va atinge indicatorii de performanţă. Este vorba de directorul Marius Florică. Acesta este de câţiva ani în fruntea societăţii din subordinea Consiliului Judeţean Gorj. În ultimul an, Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj a înregistrat probleme economice. Principala cauză a apariţiei acestora vizează pierderea contractului pentru întreţinerea drumurilor judeţene. Este vorba de un acord-cadru pe patru ani care a fost câştigat de o firmă privată. Astfel, principala sursă de venit a Întreprinderii de Drumuri şi Poduri din ultimii ani a fost pierdută. Lipsa contractelor a condus şi la o decizie care a afectat o parte a salariaţilor. Un număr de 149 dintre aceştia au fost disponibilizaţi colectiv în urmă cu o lună de zile. Dacă nu se trecea la măsura concedierilor colective exista riscul intrării în insolvenţă.

Aşteaptă rezultatele pe 2016

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a declarat că aşteaptă rezultatele economice pe anul trecut la Întreprinderea de Drumuri şi Poduri. În condiţiile în care acestea vor fi negative, iar conducerea unităţii nu şi-a atins indicatorii se va căuta un înlocuitor: „Nu vor mai exista alte variante decât înlocuirea conducerii. Nici nu se pune altfel problema. Vom vedea rezultatele şi indicatorii şi vor decide. Acum căutăm contracte pentru a se menţine pe linia de plutire”, a declarat Cosmin Popescu, şeful Consiliului Judeţean Gorj. IDP Gorj are datorii de peste 9 milioane de lei şi creanţe de 8,8 milioane de lei. Marius Florică, directoru Idp Gorj era optimist luna trecută, când se vorba de situaţia de la firma pe care o conduce: „Toată lumea a spus că IDP are 9 milioane datorii, 8,8 milioane de lei creanţe. Am avut profit în 2014 812.000 de lei. În 2014 am avut profit. Atunci care este problema?! În 2016 se încheie exerciţiul în luna mai…Interesul oamenilor şi al nostru este să îl ţinem şi să îl păstrăm. Nu este vorba de insolvenţă. E o presiune pe parteneri. Sunt nişte semnale. Vrem să ne menţinem nişte contracte, să facem altele. S-a vorbit şi despre închirierea de utilaje de la alte firme. Tipurile de utilaje pe care le are în dotare IDP-ul sunt mici. În funcţie de necesitate s-a apelat la alte mijloace pe care nu le aveam în dotare. Utilajele noastre au executat lucrări, iar ce s-a închiriat a executat lucrări complementare”, declara luna trecută Marius Florică, şeful Întreprinderii de Drumuri şi Poduri Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS