13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjElevi în stagiu de practică la Jandarmeria Gorj

Elevi în stagiu de practică la Jandarmeria Gorj

Un număr de 21 elevi (două fete și 19 băieți) din anul II de studiu de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”, din Drăgăşani, vor efectua stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj, în perioada 03.01-10.02.2017. În cursul zilei de ieri şefii unității și șefii de structuri cu atribuții în coordonarea stagiului de practică au avut o primă întâlnire cu elevii sosiți la unitate pentru efectuarea stagiului de practică. În urma acesteia, elevii au fost repartizați să desfășoare activități specifice în cadrul structurilor de pază și protecție instituțională ale inspectoratului din municipiile Târgu-Jiu și Motru și în localitățile Bărbătești, Bumbești-Jiu și Rovinari. „În vederea aplicării adecvate și valorificarea cunoștințelor și competențelor dobândite, precum și pentru dezvoltarea deprinderilor practice, elevii vor fi îndrumați în stagiul de practică de tutori profesionali, care vor aprecia activitatea desfășurată de către elevi şi vor executa misiuni specifice împreună cu aceştia. La finalul stagiului de practică, în urma centralizării rezultatelor obţinute, a modului de comportare şi de implicare în activități, tutorii profesionali vor întocmi fișe de evaluare în care se vor consemna note, care vor fi transmise la unitatea de învăţământ de unde provin elevii”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS