11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorjul, pe locul al doilea în topul judeţelor cu cele mai puţine locuinţe asigurate

Gorjul, pe locul al doilea în topul judeţelor cu cele mai puţine locuinţe asigurate

Judeţul Gorj se află pe locul al doilea la nivel naţional, în ceea ce priveşte asigurarea locuinţelor, în caz de inundaţii şi alunecări de teren. Astfel, potrivit economica.net, pe primul loc se situează judeţul Vaslui cu doar 8,78% din locuinţe asigurate, urmat de Gorj, cu un procet de doar 9,08% gospodării asigurate în caz de inundaţii şi alunecări de teren. Pe locul al treilea se situează Olt cu 9,14%, urmat de Mehedinţi, cu 9,42% şi Teleorman cu 9,48%. După cum se poate observa, trei din cele cinci judeţe din Oltenia se află în top cinci al celor mai puţin asigurate judeţe la nivel naţional. Potrivit statisticii la nivel naţional, la finalul lunii iulie, la PAID (Poolul de Asigurări Împotriva Dezastrelor) aveau asigurare obligatorie a locuinței 1.737.476 de ghospodării, adică doar 19,65% grad de cuprindere în asigurare.

Harta daunelor

Interesant este că, în funcţie de daunele plătite de asigurători în 2016, cele mai mari daune au fost achitate în județul Olt, de 127.682 lei în primele șapte luni din 2016. Al doilea clasat în topul daunelor încasate a fost Clujul cu 77.550 de lei, urmat de Prahova (județ abonat anual la despăgubiri din cauza accidentelor provocate de inundații și alunecări de teren), cu peste 72.000 de lei, Vrancea cu 70.237 lei. Pe locul cinci în topul despăgubirilor se situează județul Gorj cu daune primite de 59.870 de lei.Polița PAD este aferentă unei asigurări obligatorii a locuinței contra catastrofelor naturale. Aceasta are o valoare asigurată între 10.000 și 20.000 de euro în funcție materialul de construcție al locuinței şi de regiunea geografică. Asigurarea obligatorie poate fi însoțită de asigurarea facultativă care până la concurența unei prime de circa 100 de euro anual aduce valoarea asigurată la prețul de piață al locuinței.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS