16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Stea pe Aleea Personalităţilor pentru scriitorul Alexandru Ştefulescu

Gorj: Stea pe Aleea Personalităţilor pentru scriitorul Alexandru Ştefulescu

Autoritățile județene și locale au dezvelit astăzi o nouă stea pe Aleea Personalităţilor din centrul municipiului Târgu Jiu. Distincția poartă numele istoricului și fondatorului Muzeului Judeţean Gorj, Alexandru Ștefulescu. Potrivit lui Ion Cepoi, directorul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Gorj, anul acesta se împlinesc 100 de ani de la apariția Istoriei Municipiului Târgu Jiu și 160 de ani de la nașterea lui Alexandru Ștefulescu, una dintre cele mai importante personalități din istoria locală: „Anul acesta se împlineşte un secol de la apariţia Istoriei Târgu-Jiului a lui Alexandru Ştefulescu. Este singura istorie scrisă de cineva şi în care personajul principal este localitatea Târgu Jiu. Cine are nevoie să ştie cum era oraşul Târgu Jiu altă dată poate să vadă în această lucrare importantă”, a declarat Ion Cepoi.

Peste 10 stele pe Aleea Personalităţilor

Aleea Personalităţilor a fost inaugurată în anul 2012 cu dezvelirea primei stele dedicate sculptorului Constantin Brâncuși, iar de atunci și până acum, în fiecare an, cu ocazia diferitor manifestări care au loc în municipiu, autoritățile au adăugat noi stele pe aleea respectivă. Între acestea se află cele dedicate lui Tudor Arghezi, Ecaterinei Teodoroiu, lui Tudor Vladimirescu, Elvirei Godeanu, Arethiei Tătărescu şi altele. Directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj, Ion Cepoi susține că și în viitor, pe Aleea Personalităţilor vor mai fi inaugurate și alte stele ce vor fi dedicate personalităţilor din Târgu Jiu şi din Gorj, personalități care au contribuit la dezvoltarea comunităţii locale:  „În fiecare an s-a mai adăugat câte o stea unei mari personalităţi. Anul acesta a venit rândul lui Alexandru Ştefulescu. A fost cel mai mare istoric al Gorjului. A fost un dascăl excepţional, a colindat pas cu pas satele Gorjului şi a căutat documente istorice. A iubit Gorjul cum puţin gorjeni au făcut-o. A fost premiat pentru activitatea sa de către Academia Română”, a mai spus Ion Cepoi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS