9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTermen în procesul lui Călinoiu contra Prefecturii Gorj

Termen în procesul lui Călinoiu contra Prefecturii Gorj

Fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, se va prezenta în fața instanței pe 18 aprilie în procesul pe care l-a intentat Prefecturii Gorj. Ion Călinoiu a solicitat anularea ordinului prin care i-a incetat mandatul şi a rămas fără fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, ca urmare a unui raport de incompatibilitate şi conflict de interese emis de Agenţia Naţională de Integritate. Ion Călinoiu a declarat că aşteaptă decizia judecătorilor. Acesta a recunoscut că a omis să înscrie în declaraţiile de avere venituri rezultate din participarea la un proiect derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Inspectorii de integritate au decis să Ion Călinoiu s-a aflat în stare de incompatibilitate participând la proiectul respectiv. Şeful Consiliului Judeţean Gorj a contestat raportul ANI în instanţă, însă a uitat să timbreze cererea, iar decizia Curţii de Apel din Craiova a rămas definitivă, fiind pusă în aplicare luna trecută de Prefectura Gorj.

Proces şi pe 26 aprilie

Ion Călinoiu a contestat încă o dată raportul ANI şi a timbrat cererea, un alt proces fiind în prezent pe rolul Curţii de Apel din Alba Iulia cu termen de judecată pe 26 aprilie, de la ora 11.00. Dosarul se află la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Rămâne de văzut ce se vaîntâmpla în ambele procese. Cert este că se apropie de final mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, deţinut în prezent de Ciprian Florescu, fost vicepreşedinte al instituţiei. Dacă pierde procesele Ion Călinoiu ar putea să nu mai aibe voie să candideze la funcţii publice în următorii trei ani. De amintit că inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate îl acuză pe Ion Călinoiu că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, în cursul anilor 2012-2013, nu ar fi declarat veniturile realizate în baza contractelor încheiate între acesta şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, în cuantum de 1.563 de lei. ANI a depus o plângere şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, Călinoiu fiind cercetat pentru fals în declaraţii în formă continuată şi trimis recent în judecată de procurori. „În fapt s-a reţinut că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, în cursul anilor 2012-2013, cu intenţie, prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 şi Legii nr.176/2010 şi aflându-se în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Călinoiu Ion nu a declarat veniturile realizate în baza contractelor încheiate între acesta şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, în cuantum de 1.563 lei. Aceste venituri nu au fost menţionate în declaraţia de avere nr.202/11.06.2013 din anul 2013 (suma de 687 lei aferentă anului 2012) şi declaraţia de avere nr.235/12.06.2014 din anul 2014 (suma 876) aferentă venitului din anului 2013) cu scopul de ascunde starea de incompatibilitate reţinută de către Agenţia Naţională de Integritate“, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Procesul penal al lui Călinoiu se află pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS