12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Primarul din Bâlteni, arestat într-un nou dosar

Gorj: Primarul din Bâlteni, arestat într-un nou dosar

Gheorghe Păsărin, primarul suspendat al comunei Bâlteni, Gorj, a fost arestat preventiv astăzi de Tribunalul Dolj, într-un nou dosar. Edilul se afla sub control judiciar, măsură dispusă într-un alt dosar aflat în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Craiova. Potrivit unor surse judiciare, Gheorghe Păsărin este acuzat în dosarul în care s-a dispus măsura arestului preventiv de comiterea infracţunii de conflict de interese. Ancheta procurorilor craioveni vizează un schimb de terenuri între primărie şi familia primarului. Schimbul de terenuri ar fi fost aprobat în mandatul lui Gheorghe Păsărin. La sfârşitul săptămânii trecute, edilul suspendat al comunei Bâlteni făcea demersuri pentru revenirea la primărie. Gheorghe Păsărin chiar s-a deplasat la Prefectura Gorj unde i-a informat pe prefect şi pe subprefect că măsura controlului judiciar nu ar fi fost prelungită. Anchetatorii au decis însă prelungirea controlului judiciar cu 60 de zile, însă primarul a primit documentul mai târziu.

Anchetat şi pentru complicitate la spălare de bani

Gheorghe Păsărin este acuzat de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor. Acesta este suspectat că, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, ar fi aprobat achiziţionarea, de către primărie, în mod nereal, a cantităţii de 1.800 de tone de nisip, de la firma care i-a aparținut viceprimarului. De asemenea, viceprimarul din Bâlteni, Dumitru Oprea, este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor. Anchetaţi mai sunt şi oamenii de afaceri Luminiţa şi Ştefan Geamănu, acuzaţi de comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, complicitate la abuz în serviciu, spălarea banilor şi complicitate la evaziune fiscală. Totodată, Bogdan Sergiu Oarfă, administrator de firmă, este acuzat de evaziune fiscală. Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova au stabilit că „în perioada 29.08.2013 – 22.11.2013, în calitate de primar al comunei Bâlteni şi ordonator principal de credite, a semnat şi aprobat un referat de necesitate şi o factură prin care a atestat în mod nereal faptul că Primăria Bâlteni a achiziţionat de la SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL cantitatea de 1.800 de tone de nisip şi transportul aferent, dispunând totodată plata necuvenită către societate în sumă de 82.584 de lei. Banii obţinuţi în acest mod au fost introduşi în circuitul legal, iar cu suma virată SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL s-au achitat obligaţii legale ale societăţii“, potrivit Parchetului Curţii de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS