20.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Minerii fac miting timp de două ore

Gorj: Minerii fac miting timp de două ore

Primăria Târgu-Jiu a autorizat mitingul de joi al minerilor şi energeticienilor din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie. Protestul minerilor se va desfășura între orele 17.00-19.00, în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu. Aproximativ 3.000 de mineri și energeticieni care fac parte din Federaţia Naţională Mine Energie şi sindicatele din zona Motru ar urma să ia parte la miting, nemulțumiți că la negocierile dintre administrație și sindicate nu s-a ajuns la o înțelegere în privința acordării în bani a cotei de cărbune și a adaosului la salariu. Sindicaliştii au anunţat că la mitingul de mâine ar urma să participe şi preşedintele BNS-Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Rezolvare tot prin negocieri

În ceea ce priveşte administraţia Complexului Energetic Oltenia, opinia este că mitingul minerilor din FNME este forţat şi chiar nu îşi are rostul, întrucât revendicările vor putea fi soluţionate prin negocieri. „Eu cred că protestele nu îşi au rostul. Cred că la masa negocierilor lucrurile pot fi rezolvate. Am plecat cu impresia de la şedinţa de săptămâna trecută dintre administraţie şi sindicate că nu s-a dorit găsirea unor soluţii. La masa negocierilor contează argumentele nu ameninţările. Prin atitudinea pe care au avut-o colegii de la sindicat nu s-a dorit rezolvarea acestor probleme. Atunci protestele sunt mijloace de luptă sindicală, dar cred că sunt puţin forţate. Negocierile sunt singurele care rezolvă aceste probleme care sunt mici dezacorduri care sunt între organizaţiile sindicale şi activitatea CEO. Contractul colectiv de muncă nu a fost încheiat. Sunt anumite aspecte care trebuiau discutate după luna iulie. Nu ştiu dacă Marin Condescu ar avea legătură cu acest protest şi nu ştiu dacă şi-a reluat activitatea la FNME. Vom vedea. Este discutabil dacă vor aduce 3.000 de oameni. Depinde cum vor transmite informaţia către oameni. Sindicatele nu au făcut tot ce a fost posibil pentru a rezolva problema. Au lăsat intenţionat o portiţă pentru a face aceste manifestări de stradă. Cine este în spatele acestor manifestări de stradă vom vedea în viitor”, a spus Ion Ruşeţ, director în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS