12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Dezinteres pentru despăgubirile acordate pentru culturile distruse

Gorj: Dezinteres pentru despăgubirile acordate pentru culturile distruse

Specialiştii agricoli din teritoriu nu au transmis, încă, Prefecturii Gorj situaţia culturilor afectate de secetă în vederea acordării de despăgubiri. Astfel, Prefectura Gorj nu a reuşit să centralizeze, încă, toate raportările din teren privind pagubele din agricultură produse de secetă. Specialiştii din agricultură de la nivelul primăriilor trebuie să transmită Prefecturii şi Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Gorj situaţia culturilor distruse de secetă, în special cele de porumb. Din primele raportări, mai mult de jumătate din culturi au fost distruse de căldura excesivă din această vară, Ministerul Agriculturii anunţând, însă, că va acorda despăgubiri fermierilor. Sorin Arjoca, subprefectul de Gorj, a precizat că spre sfârşitul lunii septembrie se va şti cu exactitate suprafeţele afectate de secetă. „Primim săptămânal rapoarte de la Direcţia Agricolă. Este un proces în derulare până spre jumătatea lunii octombrie. Este bine că a plouat pentru că s-au putut relua lucrările de toamnă. Au venit foarte bine aceste ploi. Vom contabiliza către sfârşitul lunii octombrie toate datele primite din teritoriu şi vom avea exact un total al suprafeţelor pe tipuri de culturi şi al pagubelor”, a spus Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS