18.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Un bărbat și-a dat foc lângă Primăria Rovinari

Gorj: Un bărbat și-a dat foc lângă Primăria Rovinari

Un bărbat de 34 de ani și-a dat foc în această seară în spatele sediului Primăriei Rovinari. Tânărul, care s-ar fi certat anterior cu fratele său, şi-a turnat diluant pe haine şi a aprins o brichetă. Cămaşa bărbatului s-a aprins pe loc, iar focul i-a cuprins tot trupul. Mai mulţi localnici au intervenit pentru a-l salva pe bărbat. Înainte de a-şi pune în practică intenţiile, tânărul a sunat la 112 şi a anunţat ce va face. El a fost preluat imediat de un echipaj al ambulanței, iar medicii au decis să îl trimită la Bucureşti cu un elicopter al SMURD pentru că victima are arsuri de gradul II pe tot corpul. Potrivit viceprimarului din Rovinari, Laurenţiu Chivu, tânărul nu se află la prima tentativă de sinucidere. Luna trecută localnicul a ameninţat că se aruncă de pe un bloc, pentru că nu avea un loc de muncă.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS