24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoi medici au fost reţinuţi după percheziţiile de ieri din Vâlcea, Olt şi Gorj

Doi medici au fost reţinuţi după percheziţiile de ieri din Vâlcea, Olt şi Gorj

Doi dintre medicii suspectaţi de luare de mită au fost reţinuţi marţi seară de către procurorii vâlceni în urma percheziţiilor care au avut loc la Spitalul Municipal din Drăgăşani, scrie gorjeanul.ro. Cei doi au fost propuşi azi pentru arestare preventivă de 30 de zile. În urma descinderilor procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi a lucrătorilor Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au fost reţinuţi Cristina Orădan, medic psihiatru şi Violeta Bica, ce deţine un cabinet de expertiză medicală în municipiul Drăgăşani.
Potrivit rechizitoriului Parchetului, acestea s-ar fi ocupat de pensionări pe caz de boală acordate ilegal unor pacienţi contra unor sume de bani.În acest caz mai este cercetat şi un agent de poliţie despre care se presupune că ar fi intermediat relaţia dintre medici şi pacienţi. Agentul de poliţie Marian Onuţ a fost pus sub control judiciar. Mai multe percheziţii au avut loc marţi la Spitalul Municipal Drăgăşani, fiind vizate secţiile de psihiatrie şi medicină internă. În atenţia procurorilor vâlceni sunt mai mulţi medici ai unităţii sanitare care ar fi primit mită în schimbul eliberării de adeverinţe necesare pensionărilor pe caz de boală. Procurorii vâlceni au efectuat percheziţii atât la cabinetele medicilor suspectaţi, cât şi la domiciliile pacienţilor care se presupune că au dat mită. În total, a fost vorba de 17 percheziţii domiciliare în locaţii situate pe raza judeţelor Vâlcea, Olt şi Gorj, dintre care cinci la sediul unor instituţii publice, într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, comise în perioada 2014-2015, a informat Parchetul General.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS