11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Rablele ridicate de pe domeniul public şi nerevendicate vor fi valorificate

Craiova: Rablele ridicate de pe domeniul public şi nerevendicate vor fi valorificate

Primăria Craiova a anunţat că pentru 13 autovehicule, care au fost ridicate de pe domeniul public sau privat  al municipiului şi nerevendicate, se va lua măsura valorificării.
Autovehiculele au fost depozitate la locurile amenajate din incinta R.A.T. S.R.L Craiova situate pe str. Calea Severinului, nr. 23 și pe str. Prelungirea Bechetului  nr. 12. Conform Legii nr.421/2002, dacă în termen de 10 zile de la data anunțului proprietarul sau deținătorul său legal nu se prezintă în vederea ridicării vehiculului, acesta trece de drept în proprietatea unității administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicat, liber de orice sarcini, prin dispoziție a primarului, și urmează să fie valorificat prin vânzare, în condițiile legii, sau predat unei unități de colectare și valorificare a deșeurilor, în funcție de starea vehiculului.

Autovehiculele care vor fi valorificate sunt:

  • Dacia, cu număr de înmatriculare DJ.05.LIL, de culoare roșie;
  • Dacia, cu număr de înmatriculare DJ.33.KGT, de culoare roșie;
  • Volkswagen, cu număr de înmatriculare CS.06.WJR, de culoare verde;
  • Dacia, cu număr de înmatriculare OT.05.GGZ, de culoare gri;
  • Daewoo Cielo,cu număr de înmatriculare DJ.53.MKY, de culoare galbenă;
  • Ford, cu număr de înmatriculare DJ.38.TMC, de culoare albastră;
  • Peugeot, cu număr de înmatriculare DJ.06984, de culoare gri;
  • Citroen cu număr de înmatriculare DJ.73.AIR, de culoare neagră;
  • Fiat, cu număr de înmatriculare DJ.77.YNS, de culoare verde;
  • Ford, cu număr de înmatriculare DJ.77.TAR, de culoare gri;
  • Mercedes, cu număr de înmatriculare DJ.88.CLK, de culoare gri;
  • Daewoo Cielo, cu număr de înmatriculare DJ.31.SIF, de culoare gri;
  • Daewoo Matiz, cu număr de înmatriculare DJ.19.LCL, de culoare albă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS