18.1 C
Craiova
luni, 7 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProfesorul universitar doctor Mihai Ioana, din cadrul UMF Craiova, a încetat din viață

Profesorul universitar doctor Mihai Ioana, din cadrul UMF Craiova, a încetat din viață

Profesorul universitar doctor Mihai Ioana, coordonator al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, a încetat din viață, marți, anunţă reprezentanții Universității de Medicină şi Farmacie din Craiova. 

Mihai Ioana a fost prodecan al Facultății de Medicină, apoi prorector al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, având în coordonare prorectoratul cu cercetarea ştiinţifică şi relaţii internaţionale.

„Comunitatea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova deplânge trecerea în neființă, pe 17 ianuarie 2023, a prof. univ. dr. MIHAI IOANA, profesor, cercetător, coleg și prieten de neînlocuit.
Cariera sa a însemnat o excepțională activitate dedicată catedrei, dar și cercetării științifice în genetica medicală, domeniu cu care s-a identificat și în care a excelat. Coordonator al Laboratorului de Genomică umană al UMF Craiova (din 2007), al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, s-a dovedit un adevărat spirit vizionar și reformator, un profesor exigent cu sine și generos cu toți din jurul său.
Prof. univ. dr. MIHAI IOANA și-a asumat și responsabilități administrative academice. A fost prodecan al Facultății de Medicină, apoi prorector al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, având în coordonare prorectoratul cu cercetarea ştiinţifică şi relaţii internaţionale.
Rămâne un exemplu, un reper prin tot ceea ce a construit, prin deosebitul spirit colegial pe care l-a cultivat în întreaga sa existență!
Condoleanțe familiei greu încercate în aceste clipe!
Dumnezeu să-l odihnească!“, este mesajul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS